Institutul de Studii Financiare (ISF) încheie un parteneriat cu Asociația Analiștilor Financiari Bancari din România (AAFBR) prin care se vor reuni cei mai buni experți pentru noi cursuri de specializare destinate tuturor profesioniștilor din domeniul asigurărilor și pieței de capital. De asemenea, în 2021, cele două instituții vor dezvolta proiecte comune de educație financiară pentru publicul larg, se arată în comunicatul transmis vineri către Revista Patronatelor.
În baza strategiei 2021-2023, ISF îşi propune consolidarea poziţiei de furnizor de formare profesională specializat în domeniul financiar, oferind programe de calitate superioară, urmărind aplicarea unor principii de predare şi evaluare. În calitate de partener educaţional al unor asociații profesionale de prestigiu, ISF îşi îmbunătăţeşte permanent portofoliul de cursuri prin atragerea de teme tehnice de interes în domeniul financiar. O altă latură a parteneriatului ISF – AAFBR o reprezintă demersurile de educaţie financiară din sectorul financiar nebancar care vizează grupuri de persoane cheie, cu potenţial de multiplicare a efectului de informare.
Marian Siminică, Director Executiv ISF
Ne dorim să oferim diversitate în materie de cursuri și certificări în domeniul financiar astfel încât să putem acoperi nevoile pe toate segmentele de activitate de la nivel începător la nivel avansat. Prin acest parteneriat, membrii AAFBR pot contribui cu expertiza acumulată în analiza financiară la cursurile de pregătire financiară pe de-o parte și beneficia de o ofertă mai mare de programe financiare pe de altă parte. Sinergia în abordarea integrată a educației financiare duce la dezvoltarea abilităților, ceea ce se reflectă în creșterea productivității și în final a unui standard de viață mai ridicat.
Daniela Ropotă, CIIA – Președintele AAFBR
Despre ISF
INSTITUTUL DE STUDII FINANCIARE (ISF), fondat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, este un centru de excelență în domeniul studierii piețelor de profil și derulării programelor de educație financiare pentru asigurarea competențelor, aptitudinilor și cunoștințelor personalului instituțiilor financiare și a personalului ASF și pentru creșterea nivelului de educație financiară al consumatorilor de servicii și produse financiare non-bancare. Pe termen lung, ISF îşi propune alinierea activităţii la cerinţele europene, trecerea de la acumularea de cunoștințe la acumularea și evaluarea de competențe, furnizarea de programe de formare profesională pentru domeniul financiar nebancar adaptate noilor procese organizaţionale, determinate de cerinţele legislative, de dinamica pieţei și a cadrului european, contribuind la maturizarea pieţei financiare nebancare din România, la crearea capacităţii acesteia de a face faţă concurenţei induse de globalizare sau efectelor crizelor economice.
Despre AAFBR
Asociația Analiștilor Financiari Bancari din România reunește, în calitate de membri, analiști și manageri din diverse ramuri ale spectrului financiar: macroeconomie, strategie, sector bancar, fonduri de pensii și de investiții, societăți de asigurări, piață de capital, comunicare financiară și relații cu investitorii etc. Prin activitatea desfășurată de către membrii săi, AAFBR își propune următoarele principale obiective: să prezinte un punct de vedere obiectiv și profesionist cu privire la perspectivele economiei românești și pe plan internațional: prin intermediul conferințelor cu profil financiar, comunicatelor de presă publicate ca urmare a unor sondaje interne în rândul membrilor asociației și opiniilor exprimate în massmedia românească; să ofere instrumente și opinii utile către: companiile interesate de evoluțiile macroeconomice în cadrul proceselor interne de administrare a activelor și pasivelor, analiștilor care doresc un punct de reper pentru propriile estimări, presei care identifică provocări economice în prezent și propune soluții pentru viitor, mediului universitar care se orientează asupra cercetării științifice în domeniul financiar; să joace un rol important în societate prin desfășurarea sau promovarea unor programe de perfecționare în domeniul financiar-bancar și de business.































