2.2 C
București
luni, 16 februarie, 2026

Noile condiții de creditare: Gradul de îndatorare a solicitantului scade la 40% în lei și 20% în valută. Exemple de calcul

Dată:

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României – BNR – a adoptat Regulamentul pentru modificarea și completarea Regulamentului BNR nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare, potrivit căruia nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei și 20% la cele în valută începând de la 1 ianuarie 2019.

Gradul total de îndatorare se determină ca pondere a obligaţiilor totale lunare de plată raportate la venitul net lunar.

„Rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale pentru creditele aferente achiziționării primei locuințe ce urmează a fi ocupată de debitor”, precizează banca centrală.

Regulamentul se aplică atât instituţiilor bancare, cât şi instituțiilor financiare nebancare – IFN. BNR precizează că unele măsuri similare de ordin prudențial au fost adoptate deja în alte țări cum ar fi Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania, Cehia.

Obiective: simplificarea accesului la credite și protejarea populației cu venituri medii

Potrivit BNR, principalele obiectivele urmărite la modificarea Regulamentului sunt următoarele:
1. Simplificarea accesului la credite al persoanelor fizice și consolidarea creșterii sustenabile a activității de creditare. Conform noii metodologii de calcul, nivelul creditului și al ratelor aferente va putea fi stabilit ușor de orice solicitant
2. Protejarea populației cu venituri medii și cu venituri sub valorile medii în sensul îmbunătățirii capacității de plată, pentru creditare sănătoasă.

Care sunt principalele modificări din Regulament:
– Simplificare: oricine dorește un credit își poate calcula ce sumă poate plăti lunar sub formă de rate la bănci și IFN
– Facilități pentru creșterea sustenabilă a activității de creditare a populației
– Reguli mai permisive pentru achiziționarea primei locuințe ce urmează a fi ocupată de debitor
– Neaplicarea limitei gradului de îndatorare pentru maxim 15% din portofoliul de credite noi destinate persoanelor fizice, la nivelul fiecărui creditor
– Reducerea birocrației bancare pentru acordarea unei credit

Ce se întâmplă cu solicitările de creditare formulate, dar care nu au fost încă finalizate?

„Toate solicitările de credit formulate înainte de 1 ianuarie 2019, inclusiv cele aferente unor programe guvernamentale adresate clienților persoane fizice, precum programul Prima Casă, se soluționează pe baza reglementării de la momentul depunerii cererii la bancă, chiar dacă acordarea creditului are loc după 1 ianuarie 2019”, menționează BNR.

Vor mai fi posibile refinanțările?

„Creditele acordate exclusiv în scopul rambursării datoriilor aferente creditelor contractate anterior intrării în vigoare a proiectului de regulament sunt exceptate de la noile cerințe privind gradul de îndatorare. Acest lucru nu este valabil, însă, pentru refinanțările ce presupun și acordarea unui credit suplimentar celui/celor existent(e)”, precizează banca centrală.

Impactul estimat al noului Regulament asupra creșterii economice „va fi nesemnificativ”, mai arată banca centrală.

Modificările la Regulament se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...