18.8 C
București
duminică, 12 octombrie, 2025

OMV Petrom a încheiat cu Mazarine Energy un acord de transfer al licențelor pentru nouă zăcăminte

Dată:

OMV Petrom SA (OMV Petrom), cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a încheiat un acord privind transferul licențelor pentru nouă zăcăminte onshore de țiței și gaze din România către Mazarine Energy Romania SRL o subsidiară controlată integral de Mazarine Energy B.V. (Mazarine Energy), arată un comunicat transmis vineri de OMV Petrom.

„Transferul licenţelor se realizează în conformitate cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din Legea Petrolului şi alte reglementări incidente. Transferul este supus aprobării autorităţilor competente”, precizează OMV Petrom.

„Preluarea de către Mazarine Energy creează premisele pentru extinderea duratei de viață a acestor zăcăminte și menținerea activităților de producție în cadrul zăcămintelor”, se arată în comunicat.

Sunt preluați și 100 de salariați

Acordul include transferul sondelor și infrastructurii aferente, precum și al aproximativ 100 de salariați către Mazarine Energy.

Cele nouă zăcăminte, situate în zona Moineşti Zemeş, cu o producție cumulată de țiței și gaze de aproximativ 1.000 bep/zi (barili echivalent petrol pe zi), fac parte din cel de-al doilea pachet de zăcăminte de externalizat în cadrul programului de optimizare a portofoliului Upstream.

„Aceste zăcăminte reprezintă sub 1% din producția curentă a OMV Petrom. Prima rundă de optimizare a portofoliului, care a inclus 19 zăcăminte marginale, s-a finalizat în august 2017 cu transferul licențelor către Mazarine Energy”, a mai comunicat compania energetică.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârșitul lui iunie 2018, sub două branduri, OMV și Petrom.  OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori Londra. OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 25,5 miliarde de euro plătiți sub formă de taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2017. Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. Începând din 2007, compania a alocat aproximativ 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...