-3.2 C
București
duminică, 9 februarie, 2025

Premieră în industria alimentară din România: Cris-Tim elimină caragenanul din toată gama de produse

Dată:

Începând din luna septembrie, românii se pot bucura de încă o premieră de la Cris-Tim, cel mai mare producător român de mezeluri: compania a reușit să elimine caragenanul din întreaga sa gamă de produse – marcând astfel o premieră în industria alimentară din România.

De acum, pe lângă beneficiile oferite de Eticheta Curată – produse fără gluten, amidon, MDM, soia, arome artificiale, monoglutamat de sodiu, produsele Cris-Tim sunt și fără caragenan. Realizarea vine ca urmare a promisiunii Cris-Tim de a investi continuu în procesele de îmbunătățire a rețetelor și de a susține eforturile echipelor de cercetare și producție ale companiei, pentru a oferi românilor cele mai bune produse. Prin eliminarea caragenanului din rețete, Cris-Tim transformă întreaga piață alimentară și demonstrează că putem să ne bucurăm cu adevărat de mezeluri gustoase și sănătoase.

Ce este caragenanul
Caragenanul este un aditiv alimentar a cărui utilizare în industria alimentară este permisă de legislația Uniunii Europene; este frecvent întâlnit în numeroase categorii de alimente, de la deserturi, lactate, produse din carne, pește, sosuri, sucuri, până la bere sau produse făinoase. Caragenanul provine din alge și are rol de gelifiere, de îngroșare a produselor.

Înainte, pentru a asigura textura, în produsele Cris-tim caragenanul se regăsea în cantități infime, de 0,2% – 0,4% din rețetă, ceea ce însemna mai puțin decât greutatea unei picături de rouă.

Însă, deși e permis și frecvent folosit în industria alimentară, Cris-Tim a găsit o soluție de a-l elimina, din dorința de a-și îmbunătăți și mai mult produsele, conform promisiunii făcute încă de la începutul anului, când a anunțat investiții majore în acest sens.

Nu este singura premieră obținută de echipa companiei românești Cris-Tim

Procesul a pornit în această primăvară, când Cris-Tim a reușit să aducă în magazine pentru prima dată în România produsele cu Eticheta Curată, adică fără gluten, amidon, MDM, soia, arome artificiale, monoglutamat de sodiu – și de acum, și fără caragenan.

Produsele cu Eticheta Curată sunt rezultatul unor eforturi imense de cercetare și investiție în procesul de producție și la nivel de rețetă – și care reprezintă la ora actuală cea mai modernă tehnologie din România pentru a obține cele mai bune mezeluri. 

Crezul meu este că fiecare român care cumpără produse Cris-Tim este precum un invitat la masă alături de mine și familia mea. De aceea, promisiunea mea și a întregii echipe din spatele Cris-Tim este să continuăm să căutăm cele mai noi soluții, pentru a pune pe masă românilor mezeluri nu doar gustoase, ci și sănătoase. Pentru asta, am investit foarte mult, iar eforturile noastre nu se opresc aici.
Radu Timiș, președintele Cris-Tim

Eliminarea caragenanului din mezeluri reprezintă un pas în plus în demersul Cris-Tim de îmbunătățire a produselor. Cris-Tim continuă investițiile în dezvoltarea de noi soluții pentru a oferi mai departe românilor produse cât mai bune, pentru un viitor mai sănătos.

Despre Eticheta Curată
Produsele Cris-Tim cu Eticheta Curată înseamnă alimente fără gluten, fără amidon, fără MDM, fără soia și fără coloranți sintetici. Datorită investițiilor în tehnologie și îmbunătățirii la nivel de rețetă conform celor mai noi tendințe alimentare la nivel local și global, acestea conțin mai multă carne, mai mulți aminoacizi esențiali și prezintă o siguranță alimentară sporită. Eticheta Curată este semnalizată clar și la raft, și pe produs. Toate produsele Cris-Tim cu Eticheta Curată au primit certificarea Marca Încrederii din partea Asociației pentru Protecția Consumatorilor InfoCons – distincție acordată în semn de protejare și susținere a calității acestora. Consumatorii vor găsi la raft Eticheta curată pe produsele Cris-Tim, Matache Macelaru’, Bunea Haiducul, Gostat, Salam Săsesc și gama pentru copii, Obrăjori. Mai multe informații sunt disponibile pe: www.etichetacurata.cristim.ro

Despre Cris-Tim
Cu o istorie de peste 24 de ani, Cris-Tim este liderul pieţei româneşti de mezeluri, oferind întotdeauna consumatorilor săi produse sigure, proaspete si savuroase, realizate cu ajutorul celor mai moderne tehnologii de procesare și certificate prin sistemele de management a siguranţei alimentului (FSSC 22000; ISO 22000:2005), a protecţiei mediului (ISO 14001: 2004) și a sănătății și securității ocupaționale (ISO 18001:2007). Cris-Tim a primit titlul de Trusted Brands in categoria produse din carne, in urma celui mai important studiu de piaţă asupra consumatorului in Europa, realizat de revista Reader’s Digest în 15 ţări, printre care şi România. Acest titlu a fost acordat pentru a 7- a oară consecutiv în 2015. De asemenea, Cris-Tim este brandul de mezeluri cu cea mai mare notorietate în piaţă, conform ultimului studiu U&A realizat împreună cu Mercury Research.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Măsuri fiscale și legislative recente: Provocări și schimbări pentru economia României

În ultimele luni, România a adoptat o serie de măsuri fiscale și legislative cu scopul de a sprijini sustenabilitatea financiară a statului și de a răspunde provocărilor economice interne și externe. Aceste schimbări vizează o gamă largă de sectoare, de la impozitarea băncilor și microîntreprinderilor, până la accize și reglementări privind TVA-ul.

Piața Muncii în România: Provocări și Perspective

România se confruntă cu o dinamică intensă pe piața muncii, iar factorii economici, demografici și tehnologici dictează direcția în care aceasta evoluează. Cum afectează aceste schimbări angajatorii și candidații? Care sunt soluțiile pentru viitor? Hai să analizăm împreună!

Globalworth o numește pe Ema Iftimie Managing Director pentru România

Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), anunță numirea Emei Iftimie în funcția de Managing Director pentru...

Safetech Innovations raportează o cifră de afaceri de 20,1 milioane de lei la nivel individual și un profit net de 5,9 milioane de lei...

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează,...

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc Vicepreședinte People & Organisation

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care...

Mureș City Logistics atinge un grad de ocupare de 100% după semnarea cu gigantul din industria auto EKR

Elektrokontakt România (EKR), subsidiară a ELEKTROKONTAKT GMBH, este noul chiriaș în Mureș City Logistics, cel mai modern proiect industrial din zona Mureș. Această tranzacție...