6.3 C
București
luni, 17 martie, 2025

Raiffeisen Bank plasează, în premieră, o emisiune de obligațiuni sustenabile senior nepreferențiale, denominate în lei

Dată:

Raiffeisen Bank SA a plasat cu succes ieri o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind a patra emisiune de obligațiuni eligibile (MREL) a băncii și prima serie de obligațiuni sustenabile. Emisiunea de obligațiuni a fost adresată către investitori instituționali și a atras 500,85 milioane lei pe o maturitate de 5 ani, fiind suprasubscrisă de 2 ori, față de suma anunțată inițial în deschiderea plasamentului privat.

Obligațiunile vor plăti un cupon anual fix de 8,92%, care se situează la aproximativ 1,1 p.p peste randamentul titlurilor de stat în lei de referință, cu aceeași maturitate. Obligațiunile urmează să fie listate atât pe Bursa din Luxembourg (LuxSE) cât și pe cea de la București (BVB) și vor fi incluse în baza de fonduri proprii și datorii eligibile ale băncii, după confirmarea prealabilă a eligibilitații de către Banca Națională a României.

Fondurile atrase vor fi utilizate pentru finanțare proiectelor durabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligatiuni Sustenabile al băncii (link aici). Minim 50% din fonduri vor fi direcționate pentru finanțarea de proiecte sociale – finanțarea intreprinderilor mici si mijlocii din regiuni subdezvoltate la nivel național, locuințe accesibile,
acces la servicii esențiale de sănătate, educație și infrastructură. Diferența va fi alocată în vederea finanțării proiectelor care susțin tranziția verde – clădiri verzi, proiecte de energie regenerabilă, de eficiență energetică, transport și agricultură ecologice, proiecte de prevenire și control al poluării, economie circulară, administrarea durabilă a resurselor de apă.

Prin această nouă emisiune de obligațiuni ne reconfirmăm rolul de pionierat și angajamentul nostru de a sprijini o dezvoltare durabilă a economiei românești, de a contribui la întărirea rezilienței și competitivității companiilor din România. De asemenea, ne bucură interesul manifestat de investitorii instituționali pentru prima emisiune de obligațiuni sustenabile de pe piața locală, ceea ce ne arată că și aspectele sociale, nu doar cele legate de mediu, încep să aibe un rol important în procesul decizional de alocare a capitalurilor.

Cristian Sporiș

Vicepreședinte Corporații la Raiffeisen Bank

Prin emisiunea de obligațiuni senior nepreferențiale, banca își consolidează baza de fonduri proprii și datorii eligibile, răspunzând cerințelor regulatorii, creând astfel premizele pentru o dezvoltare sustenabilă a activității de creditare. Directiva europeană privind redresarea și
rezoluția bancară (BRRD I și II), transpusă în legislația locală prin legea 312/2015 cu actualizările și modificările ulterioare, prevede crearea la nivelul tuturor instituțiilor de credit din Uniunea Europeana a unei rezerve financiare suplimentară fondurilor proprii, în principal sub forma unor instrumente de datorii eligibile subordonate depozitelor bancare, cu scopul de a contribui la creșterea stabilității financiare a sistemului bancar și o protecție sporită a deponenților.

Despre Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank este una dintre băncile universale aflate în top 5 în România și deservește 2,28 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.700 de angajați, circa 300 de agenții în toată țara, 1.131 de
ATM-uri și MFM-uri, o rețea de peste 27.900 de POS-uri. Pentru nevoile clienților cu depuneri mari de numerar, banca a instalat echipamente de tip Smart DropBox. Reamintim că din februarie 2022 toate unitățile Raiffeisen
Bank operează fără casierii, pentru ca angajații din agenții să poată asigura consiliere pentru clienții noștri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.