-3.2 C
București
duminică, 9 februarie, 2025

Studiu EY: Tinerii antreprenori au nevoie de asistență dedicată privind planificarea fiscală și de simplificare administrativă

Dată:

Peste 70 de milioane de tineri de la nivel global sunt, în prezent, fără locuri de muncă și cu o rată a șomajului în creștere în rândul acestora. Astfel că statele G20 ar trebui să aibă în vedere acordarea de asistență specifică pentru tinerii antreprenori în privința planificării fiscale și o simplificare administrativă, arată raportul „Smart taxation for young entrepreneurs: navigating tax rules and planning for growth” publicat luni de compania de consultanță financiară EY.

Raportul EY își propune să evidențieze modul în care fiscalitatea inteligentă și, într-un sens mai larg, reglementările competitive pot sprijini și nu obstrucționa tinerii antreprenori în drumul lor spre creștere.

Ideea de antreprenoriat și „gig economy” se răspândește tot mai mult în rândul tinerilor români, din ce în ce mai puțin dornici de a intra într-o relație pe termen lung cu un angajator sau altul. În acest context, nevoia unui sistem fiscal suplu, eficient și ușor de respectat apare ca fiind una stringentă. Un astfel de sistem dă posibilitatea tânărului antreprenor să se concentreze pe afacerea pe care încearcă să o dezvolte, fără riscul de a fi penalizat de fisc pentru nerespectarea unor reguli de existența cărora nu avea cunoștință.

Gabriel Sincu, Partener Asociat și coordonator al sectorului de Family Business în cadrul EY România

Raportul include patru recomandări cheie privind înlăturarea obstacolelor din calea conformității fiscale, precum și modalități de a asigura acces la instrumente și educație pentru o planificare fiscală eficientă:

  1. Introducerea unui prag opțional bazat pe cifra de afaceri pentru taxele indirecte, de obicei TVA și impozit pe vânzări, pentru companiile conduse de tineri antreprenori. Atunci când tinerii antreprenori pornesc la drum, nu există povara taxelor directe, în cazul în care compania lor nu este încă profitabilă, dar există costuri indirecte și obligații privind conformitatea – legate de determinarea, colectarea și transferarea sumelor aferente impozitelor pe vânzări, ceea ce poate avea un impact negativ asupra fluxului de numerar al afacerii respective.
  2. Sprijinirea educației economice pentru tinerii antreprenori. Statele care nu permit în mod explicit deducerea cheltuielilor cu educația la calcularea impozitului pe profit ar trebui să introducă prevederi legale în acest sens. Acest lucru ar permite deducerea unor cheltuieli de valoare rezonabilă suportate pentru educația economică atât a personalului, cât și a colaboratorilor afacerilor conduse de tinerii antreprenori, indiferent dacă programele de educație sau de instruire respective sunt asigurate de instituții de învățământ acreditate sau de consultanți în afaceri persoane fizice.
  3. Simplificarea și digitalizarea procesului de conformitate fiscală și sprijinirea educației fiscale. Să fie acceptată contabilitatea pe bază de numerar în detrimentul contabilității pe bază de angajamente atât pentru venituri, cât și pentru cheltuieli, eliminând necesitatea ținerii de evidențe fiscale și contabile separate. În plus, emiterea și recepționarea de facturi prin intermediul aplicațiilor certificate sau al instrumentelor digitale, concepute de autoritățile fiscale și puse la dispoziție gratuit. Acestea vor genera automat declarații fiscale atât pentru taxele directe, cât și pentru cele indirecte, care pot fi depuse electronic prin canale securizate. În privința educației fiscale pentru tinerii antreprenori, statele ar trebui să utilizeze formate digitale pe site-urile dedicate administrării fiscale, ca, de exemplu, webcasturi, asistență telefonică sau asistență online prin intermediul chatului.
  4. Politici fiscale care să sprijine câștigul din capitalurile proprii. Această inițiativă ar scuti persoanele fizice de taxele pe câștigurile din capitalurile proprii sau de alte taxe similare pe vânzarea de capital social – dacă acesta a fost emis atunci când compania se afla sub un anumit plafon de venituri, care ar putea fi stabilit de fiecare stat G20. De asemenea, se pot introduce prevederi care să impună deținerea capitalului social de către o persoană, pentru o anumită perioadă de timp, pentru a beneficia de o scutire și ca valoarea totală a câștigului din capitalul propriu, scutit de impozit, să nu depășească un anumit prag.

România: Birocrație excesivă în zona de administrare fiscală

„Dacă în ceea ce privește zona de reglementare fiscală (prin sistemul de microîntreprindere și noua declarație unică pentru persoanele fizice care obțin venituri, altele decât salariile), putem spune că în România lucrurile arată încurajator, nu același lucru putem afirma despre zona de administrare fiscală, unde birocrația excesivă și lipsa spiritului pro-activ din partea autorităților dau mari bătăi de cap celor care își încearcă norocul pe cont propriu”, afirmă Gabriel Sincu.

Pe lângă aceasta, „zona de parafiscalitate reprezintă, de asemenea, un obstacol care uneori este greu de trecut de un tânăr aflat la început de drum. Corectarea acestor sincope ar fi un mare pas înainte în direcția încurajării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor”, conchide expertul EY.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de dolari SUA (USD) în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018.
În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. EY deține birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.
EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Măsuri fiscale și legislative recente: Provocări și schimbări pentru economia României

În ultimele luni, România a adoptat o serie de măsuri fiscale și legislative cu scopul de a sprijini sustenabilitatea financiară a statului și de a răspunde provocărilor economice interne și externe. Aceste schimbări vizează o gamă largă de sectoare, de la impozitarea băncilor și microîntreprinderilor, până la accize și reglementări privind TVA-ul.

Piața Muncii în România: Provocări și Perspective

România se confruntă cu o dinamică intensă pe piața muncii, iar factorii economici, demografici și tehnologici dictează direcția în care aceasta evoluează. Cum afectează aceste schimbări angajatorii și candidații? Care sunt soluțiile pentru viitor? Hai să analizăm împreună!

Globalworth o numește pe Ema Iftimie Managing Director pentru România

Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), anunță numirea Emei Iftimie în funcția de Managing Director pentru...

Safetech Innovations raportează o cifră de afaceri de 20,1 milioane de lei la nivel individual și un profit net de 5,9 milioane de lei...

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează,...

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc Vicepreședinte People & Organisation

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care...

Mureș City Logistics atinge un grad de ocupare de 100% după semnarea cu gigantul din industria auto EKR

Elektrokontakt România (EKR), subsidiară a ELEKTROKONTAKT GMBH, este noul chiriaș în Mureș City Logistics, cel mai modern proiect industrial din zona Mureș. Această tranzacție...