0.8 C
București
miercuri, 29 martie, 2023

Apelul Patronatului Energiei Regenerabile – PATRES – către autorități: România poate și trebuie să crească ținta pentru regenerabile la cel puțin 34% pentru 2030

Dată:

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România – PATRES – a lansat miercuri un apel către autorități în care arată că „România poate și trebuie să crească ținta pentru regenerabile la cel puțin 34% pentru 2030”, având în vedere abundența resursei regenerabile.

„PATRES adresează în continuare un apel la autorități să pună în aplicare, de urgență, recomandările Comisiei Europene. Se impune un angajament corect pentru viitorul energiei”, arată un comunicat al organizației patronale.

În viziunea PATRES, „energia regenerabilă trebuie să devină o prioritate pentru România, așa cum este pentru toate țările Uniunii Europene”.

România trebuie să revizuiască Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice

„Așa cum am anticipat, în demersurile noastre repetate către autorități și luările de cuvânt la conferințele de specialitate, constatăm cu satisfacție că, la recomandarea expresă a Comisiei Europene, România – prin Ministerul Energiei – trebuie să revizuiască Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC)”, menționează reprezentanții PATRES.

Comisia Europeană va recomanda României, cel mai probabil, revizuirea Strategiei  Energetice și a PNIESC în așa fel încât să se obțină o cotă de cel puțin 32% sau un procent mai mare.

„Ca țară membră a UE, trebuie să ne achităm de obligațiile comune, lucru pe care guvernanții noștri îl știu prea bine”, a semnalat PATRES într-un comunicat transmis în luna decembrie a anului trecut.

Iată că, în Raportul semnat de Comisarul pentru politici climatice şi energie, Miguel Arias Cańete și transmis tuturor țărilor Uniunii Europene, se precizează că România trebuie să crească substanțial ținta pentru 2030 de energie din surse regenerabile până la cel puțin 34%.

Ministerul Energiei a propus, în PNIESC, o țintă mult mai redusă: sub 28%

Recomandarea Comisiei Europene vine după ce Ministerul Energiei a propus, în PNIESC, să se asigure doar 27,9% din consumul de energie al anului 2030 din surse regenerabile. „O țintă cu mult mai redusă decât obiectivul stabilit la nivelul Uniunii Europene, de 32%”, după cum PATRES a atras atenția în repetate rânduri în ultimele luni.

„Dat fiind potențialul țării noastre, nu este deloc o surpriză – nici pentru noi și, în mod cert, nici pentru guvernanți – că Executivul comunitar cere României să crească ținta, care chiar să fie mai mare cu două procente decât cea stabilită pentru țările UE!

În accepțiunea noastră, România ar trebui să țintească o cotă de cel putin 35%, având în vedere abundența resursei regenerabile pe teritoriul țării noastre”, a mai transmis PATRES.

Nu mai putem permite continuarea unei situații nedrepte și care dezavantajează România în raport cu celelalte țări europene. Nu înțelegem de ce, în România, energia din surse regenerabile este tratată ca o povară, nu ca o oportunitate. Nu vedem sau nu vrem să vedem avantajale. Trebuie să ne schimbăm cu toții percepția. Energia regenerabilă este o soluție viabilă, ieftină, non-poluantă și sustenabilă pentru viitor.
Viorel Lefter, președintele PATRES

Ce solicită Comisia Europeană

În același document, Comisia Europeană se adresează României și cu recomandarea – despre care PATRES consideră că este de fapt o cerere ce trebuie îndeplinită – „să sprijine energia regenerabilă prin luarea de măsuri care să simplifice mediul de operare pentru prosumatori și cooperative energetice, respectiv procedurile de licențiere și autorizare”.

„Aceasta fiind poziția Comisiei Europene, ne așteptăm la un angajament ferm din partea autorităților române, care trebuie să se conformeze și să ia deciziile corecte pentru viitorul energiei din surse regenerabile în România”, precizează liderii organizației patronale.

În consecință, PATRES lansează un nou un apel, către Guvernul României și autoritățile responsabile, să pună în aplicare, de urgență, recomandările Comisiei Europene: „ne exprimăm speranța că autoritățile române vor conștientiza, până nu este prea târziu, că trebuie să acționeze rapid și corect pentru viitorul energiei în României, în consens cu țările membre ale Uniunii Europene”.

Despre PATRES
Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România – PATRES – reprezintă interesele a 110 producători de energie din surse regenerabile, cu putere instalată totală de aproximativ 1.800 MW și investiții în sectorul energetic  de aproximativ 2,7 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...