8.1 C
București
joi, 23 martie, 2023

16 octombrie, Ziua Mondială a Alimentației | Cât mănâncă românii: mai puțină pâine, mai multe lactate, mezeluri și cartofi

Dată:

Pentru a marca Ziua Mondială a Alimentației, sărbătorită anual la 16 octombrie de majoritatea țărilor lumii începând din anul 1981, Institutul Național de Statistică (INS) a publicat câteva date relevante privind nivelul și structura consumului alimentar al locuitorilor României în anul 2018, așa cum rezultă acestea din cercetarea „Ancheta Bugetelor de Familie privind veniturile și consumurile populației”.

„Cantitățile de alimente consumate de o persoană reflectă efectul complexului de factori de influență la nivelul gospodăriei: mărimea veniturilor, dimensiunea gospodăriei, numărul

copiilor, mediul de rezidență”, menționează INS.

Iată cum se prezintă consumul principalelor produse alimentare:

  • Pâinea și produsele de franzelărie reprezintă unul dintre alimentele de bază pentru toate categoriile de gospodării analizate. Pe ansamblul gospodăriilor, în anul 2018, consumul mediu lunar a fost de 8.00 kg (8,20kg/persoană în anul 2017), însemnând anual 96,5 kg/persoană (98,4 kg/persoană în 2017)
  • Consumul mediu lunar de carne proaspătă pe o persoană a fost, în anul 2018 de 3,60 kg/personă, în creștere față de anul 2017. Împreună cu preparatele din carne, acest consum se ridică la 4,84 kg/persoană lunar, în creștere față de anul anterior cu 0,09kg/persoană lunar, ceea ce înseamnă un consum mediu anual de 58,07kg/persoană
  • Consumul de lapte a fost, în anul 2018, în medie lunar, de 5,63 litri/persoană (5,77 litri/persoană în 2017). În anul 2018, nivelul cel mai înalt s-a înregistrat în gospodăriile de pensionari (6,21 litri/persoană în 2017 și 6,08 litri/persoană în 2018), iar cel mai scăzut în cele de șomeri (4,12 litri/persoană în 2017 și 4,26 litri/persoană în 2018)
  • Consumul de brânzeturi și smântână este mai ridicat la gospodăriile de pensionari (1,66kg/persoană) și mai scăzut la cele de șomeri (1,08kg/persoană). Nivelul consumului de brânzeturi și smântână este diferențiat mai mult în funcție de numărul persoanelor din gospodărie, cel mai ridicat înregistrându-se la gospodăriile formate dintro singură persoană (2,24kg/persoană)
  • Cartoful este un aliment care se consumă în cantități relativ apropiate în toate categoriile de gospodării. Pe ansamblul gospodăriilor, în anul 2018, consumul mediu lunar pe o persoană a fost de 3,02 kg. Lucrătorii pe cont propriu și pensionarii depășesc ușor acest nivel, consumul cel mai scăzut înregistrîndu-se în gospodăriile de agricultori, șomeri și salariați
  • Consumul de legume și conserve din legume a fost, în anul 2018, de 8,08 kg, în medie lunar pe o persoană, în creștere față de anul anterior cu 0,09 kg/persoană. Ca și în cazul consumului de cartofi, consumul de legume se diferențiază cel mai mult în funcție de mărimea și componența gospodăriei. Consumul cel mai mare s-a înregistrat în gospodăriile formate dintr-o singură persoană (12,35 kg/persoană) și în gospodăriile fără copii (9,07 kg/persoană), iar cel mai mic în gospodăriile cu 4 și mai mulți copii (5,01kg/persoană) și, respectiv, în cele compuse din 6 și mai multe persoane (5,65kg/persoană)
  • Consumul de fructe este de nivel relativ scăzut, pe ansamblul gospodăriilor, consumul mediu lunar pe o persoană fiind de 4,03kg în anul 2018 și 3,90 kg în anul 2017.
Ce factori influențează consumul de alimente

În sinteză, diferențele în ceea ce privește nivelul consumului principalelor alimente sunt determinate, în ordine, de mărimea gospodăriilor, de numărul copiilor sub 18 ani și de mărimea venitului.

Potrivit INS, mediul de rezidență imprimă un anumit specific, derivat, în principal, din modalitățile de acoperire a nevoilor, dar diferențele cantitative sunt mai puțin evidente.

Cercetarea statistică trimestrială continuă privind Ancheta Bugetelor de Familie, ale cărui rezultate sunt publicate anual în lucrarea „Coordonate ale nivelului de trai în România”, relevă, de altfel, o multitudine de alte aspecte de interes privind consumul alimentar din țara noastră, precizează INS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...