7.2 C
București
sâmbătă, 2 mai, 2026

40 dintre cele mai mari 50 de despăgubiri achitate anul trecut au avut drept cauză incendiile

Dată:

UNSAR avertizează o dată în plus asupra necesității asigurării propriilor locuințe
40 din primele cele mai mari 50 de despăgubiri achitate anul trecut de asiguratori – membri ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) – în baza asigurărilor de locuințe, respectiv 80% dintre acestea, au fost cauzate de incendii, se arată într-un comunicat de presă dat publicității recent de organismul amintit mai sus.

Valoarea totală a despăgubirilor achitate în aceste cazuri se ridică la 9,5 milioane de lei, în creștere cu 3,7% față de 2020. Astfel, valoarea medie a unei daune produse de acest risc a fost de aproximativ 237.000 lei (adică 48.300 de euro). În 2021, asigurătorii membri UNSAR au plătit despăgubiri de peste 10,4 milioane de lei în baza asigurărilor de locuințe pentru cele mai mari 50 dosare de daună.

De altfel, incendiul rămâne pericolul cel mai des menționat de către români atunci când se referă la riscurile care pot afecta locuințele, potrivit celui mai nou sondaj de opinie realizat de UNSAR. 56% dintre români conștientizează existența acestui risc, teama de incendiu fiind o preocupare pentru persoanele cu vârste cuprinse între 36-50 de ani, din aproape toate zonele țării. În topul riscurilor de care se tem românii, incendiul este urmat de vijelie, cutremur, furt și de inundații.

Incendiile rămân o amenințare importantă pentru locuințele noastre, iar studiile demonstrează că românii sunt tot mai conștienți de riscurile la care se expun, deoarece acestea generează daune semnificative. Este la fel de important să realizăm că existența unei asigurări pentru locuință și bunuri va face mereu diferența într-o astfel de situație.


Adrian Marin

președintele UNSAR

În medie, în țara noastră se produc nu mai puțin de 19 incendii/zi care afectează locuințele. Potrivit raportului Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, numărul incendiilor la locuințe a crescut anul trecut cu aproape 3% față de 2020, de la 6.775 la 6.976. Este de menționat că această creștere a fost mai accentuată în mediul urban (+14% vs. 2020), principalele cauze fiind echipamente sau aparate electrice defecte sau improvizate, focul deschis în spații închise, instalații, mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate pe timpul funcționării.

Asigurările de locuință sunt printre mijloacele pe care le avem cu toții la îndemână pentru a ne proteja cele mai importante bunuri, așa cum sunt locuințele noastre, în fața riscurilor și a neprevăzutului. Este nevoie de un efort comun din partea societății, a factorilor de decizie, a autorităților pentru a evidenția faptul că siguranța și securitatea noastră, a tuturor, sunt prioritare și nu pot fi lăsate în seama hazardului.


Alexandru Ciuncan

director general UNSAR

În România, riscul de incendiu este acoperit prin intermediul asigurărilor facultative de locuințe, alături de riscuri precum explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul. Totodată, polițelor facultative li se pot atașa și clauze speciale de asigurare, precum asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar și răspunderea civilă față de terțe persoane (spre exemplu, față de vecini).

Asigurările facultative de locuințe se pot încheia pentru locuințele care sunt asigurate printr-o poliță obligatorie (PAD). Aceasta acoperă trei riscuri catastrofale (cutremur, inundații și alunecări de teren) până la limita de 20.000 euro, respectiv 10.000 euro, în funcție de tipul construcției, indiferent dacă valoarea acesteia este mai mare. În schimb, locuința poate fi protejată la valoarea ei reală printr-o asigurare facultativă.

Despre UNSAR
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, înființată în 1994, reprezintă 20 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.