13.7 C
București
duminică, 13 octombrie, 2024

ALERTĂ Datoria externă a crescut cu 8,3 miliarde de euro în primele 9 luni, investițiile străine au scăzut cu 6,3%

Dată:

În perioada ianuarie-septembrie 2019, datoria externă totală a crescut cu 8,3 miliarde de euro, investițiile străine au scăzut cu 283 de milioane de euro (-6,3%), iar deficitul contului curent s-a adâncit cu 1,3 miliarde de euro față de aceeași perioadă din 2018, arată datele comunicate miercuri de Banca Națională a României – BNR.

În structură, datoria externă s-a prezentat astfel:
– datoria externă pe termen lung a însumat 73,8 miliarde de euro la 30 septembrie 2019 (68,2 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,1 la sută față de 31 decembrie 2018;
– datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2019 nivelul de 34,4 miliarde de euro (31,8  la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 9 la sută față de 31 decembrie 2018.

„Creșterea datoriei publice directe în primele nouă luni ale anului 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor Publice în valoare nominală de 5 miliarde de euro și din influența variației prețurilor titlurilor de valoare emise de administrația publică în valoare de circa 2,7 miliarde de euro, diminuate cu rambursările efectuate în contul împrumuturilor contractate de la organismele internaționale în valoare de 1,59 miliarde de euro”, precizează BNR.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,1 la sută în perioada ianuarie – septembrie 2019, comparativ cu 22,6 la sută în anul 2018.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 septembrie 2019 a fost de 5 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2019 a fost de 75 la sută, comparativ cu 74,1 la sută la 31 decembrie 2018.

Investițiile străine: 4,2 miliarde de euro

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,23 miliarde de euro (comparativ cu 4,52 miliarde de euro în perioada ianuarie – septembrie 2018).

Din totalul investițiilor străine, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,4 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 764 de milioane de euro.

Cum s-a adâncit deficitul contului curent

Potrivit BNR, în perioada ianuarie-septembrie 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 8,1 miliarde de euro, comparativ cu 6,79 miliarde de euro în perioada ianuarie-septembrie 2018.

În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,3 miliarde de euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 343 de milioane de euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 747 de milioane de euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 53 de milioane de euro.

Acum 30 de ani, datoria externă a României era ZERO!

Reamintim că datoria externă a României a crescut cu 397 de milioane euro în primul trimestru din 2019, ajungând la un sold total de 99,8 miliarde de euro. Asta s-a întâmplat chiar în momentul în care se împlineau 30 de ani de când, în martie 1989, România adusese la zero datoria externă – lucru care îndreptățește REVISTA PATRONATELOR să lanseze întrebarea „Ce-ați făcut, hoților, cu O SUTĂ DE MILIARDE DE EURO?!”.

În terminologia BNR, datoria externă include („conform manualului FMI, External Debt Statistics Guide for Compilers and Users, 2014”) următoarele instrumente financiare de natura pasivelor:
– numerar și depozite
– împrumuturi
– titluri de valoare de natura datoriei
– credite comerciale și avansuri primite
– pasive rezultate din sisteme de asigurări, de pensii și scheme de garanții standardizate, alocări de DST de la FMI
– alte angajamente.

Datoria externă publică directă include „împrumuturile externe contractate direct de MFP și de autoritățile administrației publice locale, în baza legislației privind datoria publică, inclusiv titlurile de stat cumpărate de nerezidenți – calculate la valoarea de piață. Soldul titlurilor de stat cumpărate de nerezidenți este estimat ca diferență între soldul emisiunilor efectuate de Administrația Publică și soldul deținerilor de titluri de stat aferente sectoarelor instituționale rezidente raportat de principalii intermediari financiari atât în nume propriu, cât și în numele clienților pentru care prestează servicii de custodie, pe baza Regulamentului BNR nr. 4/2014 cu modificările și completările ulterioare”.

Datoria externă garantată public include „împrumuturile externe garantate de MFP și de autoritățile administrației publice locale, conform legislației privind datoria publică”.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung se calculează „ca raport între serviciul datoriei externe pe termen lung și exportul de bunuri și servicii”.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii se calculează „ca raport între rezervele internaţionale ale României (valută + aur) la sfârşitul perioadei şi importul mediu lunar de bunuri şi servicii din perioada respectivă”.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR, „se determină ca raport între rezervele valutare la BNR și datoria externă pe termen scurt calculată la valoarea reziduală (soldul datoriei externe pe termen scurt la care se adaugă plățile de rate de capital aferente datoriei externe pe termen lung scadente în următoarele 12 luni)”.

Deficitul de cont curent, de la 7 la 114 milioane de euro

„În luna ianuarie 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 114 milioane de euro, comparativ cu 7 milioane euro în luna ianuarie 2018”, mai arată datele băncii centrale.

În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 476 de milioane de euro, iar balanța veniturilor primare, balanța veniturilor secundare și balanța serviciilor au înregistrat excedente mai mari cu 181 de milioane de euro, cu 141 de de milioane euro, respectiv cu 47 de milioane de euro.

BNR precizează că, pentru interpretarea datelor, la contul curent se vor avea în vedere următoarele:
– Pentru categoria „Bunuri” (pe principiul balanţei de plăţi), sursa datelor este Institutul Naţional de Statistică – Comerţul internaţional cu bunuri. Importurile FOB se calculează de BNR pe baza coeficientului de transformare CIF/FOB determinat de INS.
– Principiul balanţei de plăţi presupune înregistrarea bunurilor pe criteriul „schimbului de proprietate economică” (se includ bunurile care intră în proprietatea rezidenţilor, indiferent dacă bunurile trec sau nu frontiera ţării respective), în timp ce în statistica comerţului internaţional, bunurile se înregistrează după criteriul „trecerii frontierei” (se includ bunurile care trec frontiera, indiferent dacă se află sau nu în proprietatea rezidenţilor). Pentru asigurarea respectării principiului „schimbului de proprietate economică”, datele furnizate de INS sunt ajustate de BNR, astfel că valorile exportului şi importului de bunuri din balanţa de plăţi sunt diferite de cele din statistica comerţului internaţional cu bunuri. Principala diferenţă dintre cele două statistici provine de la Prelucrarea bunurilor aflate în proprietatea terţilor, care, conform BPM6, a fost reclasificată de la comerţul cu bunuri la comerţul cu servicii, iar sursa datelor pentru această poziţie a fost modificată de la Comerţul internaţional cu bunuri la Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii, derulată de BNR.
– Pentru categoria „Servicii”, sursa datelor este Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii.
Veniturile primare includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) şi alte venituri primare (impozite, subvenții).
Veniturile secundare includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

VIDEO | O altă dezbatere pe tema crizei din Ucraina

În cadrul unei dezbateri de miercuri seara de la televiziunea Global News, intitulată ”Mai este Ucraina sprijinită de Occident”, moderatorul Calistrat Atudorei a pus...

Globalworth o numește pe Ema Iftimie Managing Director pentru România

Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), anunță numirea Emei Iftimie în funcția de Managing Director pentru...

Safetech Innovations raportează o cifră de afaceri de 20,1 milioane de lei la nivel individual și un profit net de 5,9 milioane de lei...

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează,...

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc Vicepreședinte People & Organisation

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care...

Mureș City Logistics atinge un grad de ocupare de 100% după semnarea cu gigantul din industria auto EKR

Elektrokontakt România (EKR), subsidiară a ELEKTROKONTAKT GMBH, este noul chiriaș în Mureș City Logistics, cel mai modern proiect industrial din zona Mureș. Această tranzacție...

Mediul privat și reprezentanți ai statului au dezbătut despre viitorul comerțului electronic din România

Miercuri, 18 octombrie 2023, reprezentanți ai Guvernului, lideri și specialiști din industrie au abordat tema impactului pozitiv adus de sectorul de comerț electronic în...