30.8 C
București
luni, 17 iunie, 2024

Antibiotice Iași a marcat primul său sfert de veac de la listarea pe bursă

Dată:

Compania de medicamente a vândut pe Bursa de Valori de la București peste 900 de milioane de acțiuni
Compania Antibiotice Iași, unul dintre cei mai importanți producători români de medicamente generice, a aniversat la jumătatea lunii aprilie un sfert de veac de la listarea sa la Bursa de Valori București (BVB).

Acțiunile companiei se tranzacționează la bursă începând cu 16 aprilie 1997 sub simbolul bursier ATB, la categoria Premium. Cu o bogată istorie și experiență în producerea de medicamente, de peste 60 de ani, dezvoltarea companiei este în strânsă legătură cu parcursul său la BVB.

În cei 25 de ani de prezență la Bursă, capitalizarea companiei a crescut de peste 15 ori, ajungând în prezent la o valoare de peste 360 de milioane de lei.

Antibiotice, este o companie de referință în industria farmaceutică din România. Din cei 67 de ani de activitate a Antibiotice, 25 de ani sunt în strânsă legătură cu parcursul companiei la Bursa de Valori București. Ne bucură că avem la bursă un emitent cu istorie și experiență atât de bogate și care activează într-un domeniu de activitate vital pentru noi toți. Sectorul de sănătate din țara noastră este foarte bine reprezentat la bursă și Antibiotice este un emitent cu un rol semnificativ care își propune să se alinieze la tendințele actuale cum ar fi implementarea criteriilor ESG. Astfel, Antibiotice este una dintre companiile listate la bursă cu performanțe deosebite în ceea ce privește raportarea ESG, aspect demonstrat de scorul ESG primit în cadrul proiectului lansat de BVB la începutul acestui an. Felicit întreaga echipă Antibiotice pentru toate reușitele de până acum și îi urez mult succes în tot ceea ce va realiza de acum înainte

Adrian Tănase
Directorul general al Bursei de Valori București

În cei 25 de ani de la listare, investitorii au realizat un număr de 310.000 de tranzacții cu acțiunile ATB. Astfel, de la momentul listării și până la data de 15 aprilie 2022, au fost tranzacționate un număr de peste 900 de milioane de acțiuni cu o valoare de peste 595 de milioane de lei.

Listarea la Bursa de Valori București a fost un lucru extraordinar pentru că a însemnat viață pentru Antibiotice. Antibiotice este cel mai mare producător local de medicamente cu capital românesc cu o istorie impresionantă de 67 de ani. De 25 de ani, parcursul nostru este legat de prezența pe bursa locală. Pot spune cu certitudine că Bursa de Valori București a fost un precursor al creșterii transparenței și predictibilității companiei Antibiotice. Astăzi, când discutăm despre cei 25 de ani pe piața de capital ai companiei Antibiotice, putem spune că a fost o etapă absolut necesară și un succes. Ca și până acum, ne propunem să fim ingenioși și să ne adaptăm la cerințele consumatorilor noștri finali dar și la cele ale investitorilor și partenerilor noștri de pe piața de capital. Maturitatea echipei, ghidarea activităților după planuri manageriale sustenabile și respectarea strictă a procedurilor de operare reprezintă garanția dezvoltării noastre durabile

Ioan Nani
Director general Antibiotice

Înființată în anul 1955 la Iași, compania Antibiotice este acum, la 67 de ani de la înființare, unul dintre cei mai importanți producători români de medicamente generice, ce are ca misiune fabricarea de produse farmaceutice sigure, eficiente și de calitate pentru a oferi pacienților speranța unei vieți sănătoase.

Din 1955, când a produs la scară industrială primul antibiotic din România – substanța activă Penicilina, compania Antibiotice și-a dezvoltat platforma de producție, astfel că în prezent deține cea mai complexă structură de fabricație din România, cu 8 fluxuri de producție distincte, dintre care unul, unic în țară, este destinat obținerii de substanțe active prin procese de biosinteză.

De-a lungul timpului, prin cercetare proprie, Antibiotice a produs o gamă diversificată de medicamente generice, ajungând la un portofoliu de peste 150 de medicamente finite din 11 clase terapeutice (antiinfecțioase, cardiovasculare, dermatologice, digestive, sistem nervos central etc.).

Despre Antibiotice
Antibiotice are o prezență globală activă și exportă produsele sale pe toate continentele, reușind să facă medicamentele valoroase mai accesibile pacienților, atât din România, cât și din peste 70 de țări ale lumii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

VIDEO | O altă dezbatere pe tema crizei din Ucraina

În cadrul unei dezbateri de miercuri seara de la televiziunea Global News, intitulată ”Mai este Ucraina sprijinită de Occident”, moderatorul Calistrat Atudorei a pus...

Globalworth o numește pe Ema Iftimie Managing Director pentru România

Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), anunță numirea Emei Iftimie în funcția de Managing Director pentru...

Safetech Innovations raportează o cifră de afaceri de 20,1 milioane de lei la nivel individual și un profit net de 5,9 milioane de lei...

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează,...

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc Vicepreședinte People & Organisation

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care...

Mureș City Logistics atinge un grad de ocupare de 100% după semnarea cu gigantul din industria auto EKR

Elektrokontakt România (EKR), subsidiară a ELEKTROKONTAKT GMBH, este noul chiriaș în Mureș City Logistics, cel mai modern proiect industrial din zona Mureș. Această tranzacție...

Mediul privat și reprezentanți ai statului au dezbătut despre viitorul comerțului electronic din România

Miercuri, 18 octombrie 2023, reprezentanți ai Guvernului, lideri și specialiști din industrie au abordat tema impactului pozitiv adus de sectorul de comerț electronic în...