8.9 C
București
vineri, 17 aprilie, 2026

Cartea pentru copii „Sophia the starfish”, a lui Daniel Kearvell, CEO-ul DHL România, a fost lansată şi în UK

Dată:

După succesul de care s-a bucurat în România, cu cele două poveşti din seria „Stories out of the Box”, CEO-ul DHL, Daniel Kearvell, a lansat volumul „Sophia the starfish” şi în UK. Lansarea a avut loc weekendul trecut, la Institutul Cultural Român din Londra, în prezenţa a peste 100 de invitaţi.

În timpul evenimentului, pe lângă sesiunile de lectură, atât în engleză, cât şi în română, povestea a fost pusă în scenă, pentru prima dată, de actriţele Elena Harding și Ilona Foiea. Cele două românce au adus la viaţă personajele din carte şi au beneficiat de susţinerea şi implicarea copiilor prezenţi în sală.

Cei mici au mai avut parte de o surpriză – un masterclass şi un workshop de ilustraţie, ţinute de artista Annabella Orosz, o româncă stabilită în Londra.

Mă bucur că poveştile pe care le-am imaginat şi scris pentru fiicele mele ajung la tot mai mulţi copii, chiar şi din afara graniţelor României. Le sunt recunoscător celor de la Institutul Cultural Român pentru că mi-au oferit această şansă şi le mulţumesc pentru că au fost gazde atât de bune ale evenimentului.
Daniel Kearvell, Managing Director DHL România şi autor de cărți pentru copii

Banii din vânzări, dedicați ONG-ului „Te Aud România”

La fel cum se întâmplă şi în cazul vânzărilor din ţara noastră, toţi banii strânşi din comercializarea acestui volum vor merge către „Te Aud România”, o organizație non-guvernamentală din Suceava, care are în grijă peste 2.000 de copii din medii defavorizate.

Fiecare carte este ambalată într-un mod original, cu un cadou pentru copii constând chiar în eroul cărții în variantă plușată.

Edițile au fost illustrate într-un mod original de către Dan Ungureanu, un artist vizionar.

Cărţile şi jucăriile pot fi achiziționate online pe site-ul www.storiesoutofthebox.com, iar următoarea lectură a poveştii „Sophia the starfish” va avea loc în Bucureşti, la Cărturești Verona, sâmbătă, 12 octombrie, începând cu ora 16.00.

Daniel Kearvell este Managing Director DHL România. Este britanic și locuiește de șapte ani în România, după ce a stat în Qatar. Este îndrăgostit de meleagurile românești și și-a descoperit pasiunea pentru scris acum doi ani, când a publicat prima carte pentru copii – „Maya the Mouse”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.