32.6 C
București
miercuri, 16 iulie, 2025

DN1 Ploiești-Brașov: Se reintroduc restricțiile de tonaj pentru vehiculele cu peste 7,5 tone. Care sunt perioadele închise

Dată:

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR – informează că începând cu data de 15 mai 2020 reintră în vigoare prevederile Ordinului nr. 647/2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe drumul naţional DN1 (E60), sectorul Bucureşti-Ploieşti-Braşov.

Restricția se aplică pe sectorul cuprins între km 67+400 Ploiești (intersecție DN1 cu DJ236) și Brașov (intersecție DN1 cu DN1A), în următoarele intervale orare:
– de luni până joi, inclusiv,între orele 6:00 – 22:00;
– vineri și sâmbătă, între orele 00:00 – 01:00 și 05:00 – 24:00;
– duminica, între orele 00:00 – 24:00.

Pe sectorul cuprins între km 17+900 (limită oraș Otopeni) și Ploiești (intersecție DN1 cu DN1A), restricția de circulație impusă autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone se aplică în următoarele intervale orare:
– de luni până joi, inclusiv, între orele 06:00 – 22:00;
– vineri, sâmbătă și duminică, între orele 00:00 – 24:00.

Cum se pot afla informații despre starea drumurilor

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...