5.8 C
București
marți, 28 martie, 2023

EXCLUSIV | Indicele RP al Mediului de Afaceri, calculat de REVISTA PATRONATELOR, a coborât la 11,6% în ultima lună dinaintea coronacrizei

Dată:

Indicele RP al Mediului de Afaceri – calculat exclusiv de REVISTA PATRONATELOR pe baza evoluției vânzărilor din comerț, servicii, industrie și construcții – a coborât în februarie (ultima dinaintea crizei coronavirus) la valoarea de 11,64%, după ce în ianuarie urcase la maxima istorică de +15,94%. În noiembrie 2019, Indicele RP coborâse la valoarea de +8,76%, iar în decembrie urcase la +11,77%. Pe anul 2019, când economia a crescut cu 4,1%, Indicele RP a avut valoarea de 11,04%.

Majoritatea componentelor Indicelui RP și-au decelerat creșterea în februarie 2020, în special construcțiile și industria. În schimb, pe fondul temerilor manifestate de populație la debutul epidemiei (în a doua jumătate a lunii februarie), afacerile din comerțul cu amănuntul și-au accelerat creșterea, iar cele din comerțul angro și-au păstrat avansul la peste 12%.

În luna februarie 2020, potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), afacerile au evoluat astfel față de aceeași lună din 2018 – seria brută:
– în comerțul cu amănuntul au crescut cu 13,8% (de la +11,1% în ianuarie)
– în comerțul angro (cu ridicata) au crescut cu 12,2% (față de +12,9% în ianuarie)
– în industrie au crescut cu 2,6% (față de +6% în ianuarie)
– în domeniul serviciilor pentru populație au crescut cu 10,1% (față de +16,5% în ianuarie)
– în comerțul auto au crescut cu 2,7% (față de +3,8% în ianuarie)
– în domeniul serviciilor profesionale au crescut cu 16,6% (față de +13,3% în ianuarie)
– în construcții au crescut cu 23,5% (față de +48% în ianuarie).

Media generală a acestor evoluții – Indicele RP al Mediului de Afaceri – a fost, astfel, de +11,64% în februarie (față de +15,94% în ianuarie).

Reamintim că în ianuarie 2019 valoarea Indicelui RP (calculat ca medie a evoluției afacerilor față de aceeași lună din 2018, seria brută) a fost de +7,93%, apoi în februarie a crescut la +11,80%, în martie a scăzut la +11,47%, pentru ca în aprilie să crească la 13,33% și în mai să scadă la +11,73%, iar în iunie să scadă din nou, la +8,01%. În continuare, Indicele RP a crescut la +12,2% în iulie și a coborât la +9,03% în august, iar în septembrie a crescut la +12,4%, după care în octombrie a scăzut la +10,5% și în noiembrie a scăzut din nou, la +8,7%, și a încheiat anul cu valoarea de +11,77%.

Efectele coronavirus încă nu se văd

Februarie 2020 a fost ultima lună de evoluție oarecum normală a indicatorilor din economie, fiind perioada care precede declanșarea crizei coronavirus și reflectarea acesteia în mediul de afaceri.

Pe lângă creșterea din construcții (explicabilă în principal datorită căldurii din lunile de iarnă, care au permis continuarea în ritm susținut a lucrărilor), decelerările din industrie și comerțul auto sunt specifice primelor două-trei luni din fiecare an.

Vom vedea ce efecte a avut COVID-19 în martie doar peste trei-patru săptămâni, când INS va raporta evoluțiile din martie și trimestrul I 2020.

Reamintim că, potrivit calculelor noastre, în trimestrul I 2019, valoarea Indicelui RP a fost de +10,7%, pe fondul unei creșteri economice (PIB) de 5%, iar în semestrul I 2019 Indicele RP a fost de +11,33% pe fondul unei creșteri economice de 4,7%. În primele 9 luni din 2019, valoarea Indicelui RP a fost de 11,4%, pe fondul unei creșteri economice de 4%, iar pe întregul an 2019, când economia a crescut cu 4,1%, Indicele RP a avut valoarea de +11,04%.

Ce este Indicele RP al Mediului de Afaceri

INS raportează separat evoluția cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, comerțul angro, comerțul auto, industrie, servicii pentru populație, servicii profesionale și construcții – volumul lucrărilor.

Puse cap la cap și apoi ierarhizate în ordine descrescătoare, rezultă un clasament cu 87 de ramuri și subramuri, iar media generală a tuturor acestor evoluții este Indicele RP al Mediului de Afaceri.

Începând din iunie 2019, REVISTA PATRONATELOR prezintă în exclusivitate acest indice lunar. Iar atunci când sunt raportate datele sintetice – la trimestru, semestru, 9 luni sau an – prezentăm evoluția Indicelui RP și în raport cu evoluția PIB.

Reamintim că în perioada 2007-2019 Indicele RP a evoluat în directă proporționalitate cu PIB, fiind în ascensiune în perioada de „boom” (2007-2009) și în depresiune în anii crizei, după care a reflectat fidel creșterile sau decelerările economiei din anii următori. Indicele RP este, astfel, un barometru al afacerilor din perioadele de referință.

Vedeți AICI cum au mers Indicele RP și economia României în anii 2007-2019 și în fiecare lună din 2019

Așteptăm comentarii și sugestii!

Așteptăm comentariile și sugestiile Dumneavoastră pe tema Indicelui RP al Mediului de Afaceri, calculat exclusiv de REVISTA PATRONATELOR.

Transmiteți-ne mesaje pentru rubrica Poșta Redacției – platforma pe care ne dorim să dezvoltăm un dialog deschis, interesant, cald și constructiv, despre mersul afacerilor, al economiei și societății românești!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...