36.3 C
București
marți, 8 iulie, 2025

Insolvența în România, pe drumul cel bun!

Dată:

Parlamentul se apropie de data la care va finaliza aplicarea noii Directive europene de gen și în legislația internă
România începe ușor ușor să se alinieze legislației europene. Un pas înainte se referă la Directiva privind restructurarea, cea care începe să se apropie de implementare. Și asta fiindcă, potrivit CITR, consultantul ales pe această temă chiar de Uniunea Europeană, proiectul românesc de lege privind transpunerea sa în legislația națională a trecut recent de Senat și va fi trimis la Camera Deputaților, care este for decizional.

Potrivit CITR, parte a Impetum Group, mii de companii din România ar putea beneficia de pe urma acestei directive a Comisiei Europene, prin salvarea afacerii și a locurilor de muncă.

Datele problemei ne indică că proiectul de lege a fost votat de Senat în 11 aprilie, după ce a primit avizul comisiilor reunite, cu câteva amendamente menite să întărească aplicabilitatea legii. Scopul Proiectului rămâne, astfel, crearea unui cadru eficient pentru restructurare, care să ofere în mod real companiilor aflate în dificultate financiară o a doua șansă pentru redresarea activității.

În contextul în care în România amână și câte trei sau patru ani intrarea companiilor în insolvență, iar anual se descoperă mii de afaceri care ajung prea târziu în această etapă, Directiva încurajează aplicabilitatea în practică a procedurilor de restructurare, punând accent pe prevenție și celeritate, desfășurare în mare parte out-of-court (în afara instanțelor), confidențialitate, astfel încât companiile să se poată restructura înainte de a ajunge în insolvență.

Viitoarea lege va permite ca procedurile să poate fi accesate doar la cererea societății, care își păstrează astfel dreptul de administrare, rămânând astfel în controlul afacerii.

Nevoia unui cadru normativ care să adreseze dificultatea și luarea acestor măsuri de prevenție a apărut în contextul în care vedem că la nivelul UE zilnic aproape 600 de firme intră în faliment. La nivel local, există decalaje importante între momentele în care apar dificultățile într-o companie și cel în care aceasta intră în proceduri de redresare. Avem nevoie de proceduri
bazate pe celeritate, flexibilitate și nu în ultimul rând pe confidențialitate, astfel încât să nu mai existe acest stigmat al eșecului, care îi descurajează pe cei mai mulți manageri în demararea proceselor de redresare. Ne așteptăm ca Directiva, care va veni în beneficiul a mii de companii aflate în dificultate, să fie transpusă în termenul limită stabilit de Comisia Europeană, iulie 2022.

Vasile Godîncă-Herlea
Managing Partner CITR și Team Leader al echipei de
experți care a redactat proiectul de lege privind transpunerea Directivei în România.

Potrivit datelor Comisiei Europene, 43% dintre europeni nu ar demara o afacere de teama eșecului, în timp ce, anual ies din economie 200.000 de firme care generau 1,7 milioane de locuri de muncă.

În România se observă o tendință crescătoare privind accesarea măsurilor de restructurare. Așadar, era nevoie de o creștere a nivelului de informare în jurul acestor măsuri, astfel încât mediul de afaceri să cunoască mecanismele pe care le au la dispoziție pentru accesare.

CITR avertizează și că proiectul de transpunere în legislație a angrenat o serie de specialiști în jurul său, de la practicieni în insolvență, la judecători sindici, dar și profesori universitari. Proiectul este unul cu efecte la nivel național și va crea premisele pentru promovarea în legislația națională a culturii salvării unui business.

Despre CITR
CITR este liderul pieței de insolvență și restructurare din România din 2008. Cu o experiență de peste 20 de ani pe piața insolvenței și aproape 1.000 de proiecte gestionate de-a lungul timpului, compania administrează anual un patrimoniu de un miliard de euro și distribuie, tot anual, peste 100 de milioane de euro creditorilor, în încercarea sa de a salva valoarea din companiile românești de impact. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...