În primele trei luni ale anului s-au produs 281 de incendii, comparativ cu doar 56 înregistrate anul trecut, în aceeași perioadă de timp Ministerul Mediului a anunțat în prima parte a lunii aprilie majorarea amenzilor pentru arderea intenționată a vegetației și a miriștilor.
Potrivit anunțului făcut chiar de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, cuantumul noi amenzi a crescut semnificativ.
„Trebuie să stopăm fenomenul arderilor ilegale de vegetație și miriști. În ciuda interdicției și a controalelor regulate ale Gărzii de Mediu, în anumite regiuni acest fenomen continuă să fie o practică zilnică. Arderile necontrolate nu doar poluează aerul, dar afectează sănătatea umană și au un efect negativ și asupra solului. Astfel am decis majorarea amenzilor contravenționale pentru arderea miriștilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Noile amenzi vor fi cuprinse între 7.500 și 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice amenda va fi între 50.000 și 100.000 lei. Am semnat proiectul ordonanței de urgență si sper ca în cel mai scurt timp posibil să fie adoptat”, a scris recent Tánczos Barna pe pagina sa de Facebook.
Decizia Ministerului Mediului vine la scurt timp după ce Regia Națională a Pădurilor – Romsilva făcuse un nou apel către cetățeni de responsabilizare a acestora în vederea evitării incendierii miriștilor. Autoritatea ceruse proprietarilor care totuși apelează la asemenea metode „să nu lase focul nesupravegheat, mai ales în zonele cu risc de producere a incendiilor și în apropierea pădurilor”.
Romsilva le-a cerut în egală măsură și turiștilor să nu aprindă focul în pădure sau în apropierea lor și să se asigure că sting focul, după ce îl folosesc în locurile special amenajate. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a adoptat în ultima vreme mai multe măsuri pentru prevenirea incendiilor de pădure, prin intensificarea acțiunilor de patrulare, instituirea serviciului de permanență, campanii de informare în rândul cetățenilor, turiștilor și a angajaților firmelor de exploatare, precum și efectuarea de lucrări de întreținere a liniilor izolatoare, colnicelor și a șanțurilor de minim sanitar.
De la începutul anului, în fondul forestier de stat administrat de Regia Națională a Pădurilor s-au înregistrat 281 de incendii care au afectat peste două mii de hectare fond forestier, față de 56 de incendii înregistrate în perioada similară a anului trecut, când au fost afectate mai puțin de trei sute de hectare fond forestier. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.
De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat. Cele mai recente incidente de acest fel s-au produs în a doua parte a lunii martie, cum este și cazul puternicului incendiu a distrus peste 50 de hectare pădure de rășinoase la Ocolul Silvic Buzău, în urma extinderii în fondul forestier a unui incendiu de vegetație, provocat de arderea unei miriști.
În principal, avertizează specialiștii de la Romsilva, evenimentele de acest tip sunt provocate de extinderea incendiilor de miriște, pe fondul secetei prelungite și a intensificării vântului, în urma arderii vegetației de către persoane care ignoră riscurile extinderii acestora.
Romsilva a informat și că după identificarea vinovaților va întreprinde toate măsurile pentru recuperarea pagubelor produse de aceste incendii, precum și costurile regenerării pădurilor afectate.
Despre Romsilva
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează aproximativ 3,13 milioane hectare fond forestier proprietatea publică a statului, aproximativ 48% din fondul forestier național, și asigură servicii silvice pentru circa 1 milion hectare fond forestier aflat în alte forme de proprietate.