10.6 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

Numărul accidentelor grave în care au fost implicați conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii 4 ani

Dată:

Numărul accidentelor grave de circulație în care au fost implicați conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii 4 ani. Potrivit datelor puse la dispoziție de către Inspectoratul General al Poliției Române, în acest interval de timp, în România, s-au produs 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. Urmare a acestora, 13 persoane și-au pierdut viața, peste 200 de persoane au fost rănite grav și 12 rănite ușor.

Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârșite în trafic, precum neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neacordarea priorității vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcției de mers și circulația
pe sens opus. Cu toate acestea, este de presupus că numărul total al accidentelor rutiere în care sunt implicați utilizatorii de trotinete electrice este mult mai mare, având în vedere faptul că singurele evenimente care sunt evidențiate din perspectivă statistică sunt cele soldate cu  victime, soluționate de către Poliție (este plauzibil ca multe dintre accidentele soldate numai cu pagube materiale să nu fi fost declarate).

Trotineta electrică a devenit în ultimii ani un mijloc de transport din ce în ce mai popular, datorită avantajelor pe care le oferă. Datele ne arată însă că trebuie să fim atenți la riscurile pe care ni le asumăm atunci când apelăm la această alternativă.

Adrian Marin

Președinte UNSAR

Având în vedere toate acestea, mai mulți asigurători au venit în sprijinul clienților, oferind produse de asigurare care oferă protecție financiară și pentru astfel de situații neprevăzute. Așadar, în cazul în care o persoană care circulă cu trotineta electrică sau cu bicicleta accidentează pe cineva sau provoacă o daună materială, costurile financiare rezultate pot fi
preluate de asigurător, în limita de răspundere acoperită prin polița achiziționată. Totodată, dacă o asigurare de răspundere civilă dedicată trotinetelor ajută atunci când accidentul s-a produs din vina conducătorului acesteia, provocând daune unor terți, pentru cel vinovat, o poliță de asigurare de accidente persoane, de sănătate sau de viață poate fi o soluție
eficientă în cazul în care este nevoie de îngrijiri medicale.

Aceste date ne arată importanța asigurărilor, cu atât mai mult cu cât traficul se aglomerează o dată cu reînceperea școlilor. Polițele de asigurare pot reprezenta un sprijin important pentru toți participanții la trafic, în cazul producerii unui incident nefericit.

Alexandru Ciuncan

Director General UNSAR

Despre UNSAR
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

VIDEO | O altă dezbatere pe tema crizei din Ucraina

În cadrul unei dezbateri de miercuri seara de la televiziunea Global News, intitulată ”Mai este Ucraina sprijinită de Occident”, moderatorul Calistrat Atudorei a pus...

Globalworth o numește pe Ema Iftimie Managing Director pentru România

Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), anunță numirea Emei Iftimie în funcția de Managing Director pentru...

Safetech Innovations raportează o cifră de afaceri de 20,1 milioane de lei la nivel individual și un profit net de 5,9 milioane de lei...

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează,...

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc Vicepreședinte People & Organisation

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care...

Mureș City Logistics atinge un grad de ocupare de 100% după semnarea cu gigantul din industria auto EKR

Elektrokontakt România (EKR), subsidiară a ELEKTROKONTAKT GMBH, este noul chiriaș în Mureș City Logistics, cel mai modern proiect industrial din zona Mureș. Această tranzacție...

Mediul privat și reprezentanți ai statului au dezbătut despre viitorul comerțului electronic din România

Miercuri, 18 octombrie 2023, reprezentanți ai Guvernului, lideri și specialiști din industrie au abordat tema impactului pozitiv adus de sectorul de comerț electronic în...