14.1 C
București
vineri, 31 martie, 2023

Programul de promovare a exporturilor pentru 2019-2020 a fost aprobat de Guvern. Ce acțiuni sunt finanțate

Dată:

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, continuarea a trei scheme de minimis pentru sprijinirea operatorilor economici prin Programul de promovare a exporturilor, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat – MMACA.

„Cele trei scheme sunt conforme cu legislația UE și acoperă următoarele tipuri de acțiuni: participarea la târguri internaționale, participarea la misiuni economice și realizarea de studii de piață”, arată un comunicat al MMACA.

Firmele din România au nevoie să se dezvolte prin ieșirea pe piețele de export, iar prezența la târguri și expoziții relevante din afara țării și-a arătat beneficiile în ultimii ani. Trebuie să ieșim din afara zonei de confort și să accesăm piețe emergente din afara Uniunii Europene cu produse competitive și cu valoare adăugată mare.
Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat

Buget de peste 100 de milioane de lei

Bugetul total estimat al măsurilor pentru perioada 2019-2020 este de 105,8 milioane de lei. În proiectul de buget, în 2019 s-au propus credite de angajament de 70 de milioane de lei și credite bugetare de 50 de milioane de lei pentru aceste măsuri.

„Implementarea schemelor de ajutor de minimis se face în baza consultării între MMACA și membrii Consiliului de Export, reprezentanți ai federațiilor, patronatelor de ramură și asociaţiilor profesionale”, precizează ministerul.

În 2018, programul a beneficiat de un buget de 48,9 milioane de lei, care a inclus participarea a 850 de firme la 59 de târguri internaționale sub pavilion național și organizarea 15 misiuni economice, cu participarea a 150 de firme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...