31.9 C
București
marți, 8 iulie, 2025

Protecția Consumatorilor i-a luat la țintă pe furnizorii de gaze și energie. Ce probleme au fost sesizate

Dată:

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – ANPC – anunță că a demarat, luni, o serie de discuții cu reprezentanții furnizorilor de utilități publice, respectiv Distrigaz Sud Rețele, Engie România și Enel România.

Potrivit ANPC, în urma centralizării la nivel național a sesizărilor primite de la consumatori, au fost puse în discuție următoarele probleme:
– întârzieri nejustificate în efectuarea lucrărilor de execuție ale branșamentelor
– întârzieri în realizarea branșamentelor din cauza relației dintre entitățile emitente de avize
– majorările facturilor fără o informare corectă, completă și precisă în prealabil a consumatorilor, majorări urmate de recalculări
– necesitatea stabilirii unui grup de lucru la nivelul entităților implicate în domeniul furnizorilor de utilități.

Birou Unic pentru branșări/debranșări

„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a propus constituirea unui Birou Unic pe lângă consiliile locale din care să facă parte toate entitățile emitente de avize și autorizații ce vizează debranșarea/branșarea populației de la utilități publice”, menționează ANPC într-un comunicat.

Această propunere a avut la bază proiectul-pilot desfășurat la nivelul județului Constanța în perioada 2018-2019 în cadrul căruia atât Consiliul Județean, cât și furnizorii de utilități din județul Constanța au creat un grup eficient de lucru în folosul consumatorilor.
Horia-Miron Constantinescu, președintele ANPC

De asemenea, „ANPC a propus desemnarea unui reprezentant al fiecărui furnizor de utilități la nivel de județ în vederea urgentării soluționării sesizărilor consumatorilor”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...