10.2 C
București
vineri, 1 mai, 2026

Reynaers Aluminium deschide un showroom la București și bugetează investiții de 1,4 milioane de euro pentru următorii 5 ani

Dată:

Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluțiilor de aluminiu pentru sectorul de construcții, are un plan de investiții de 1,4 milioane de euro pentru următorii cinci ani, destinat expansiunii și dezvoltării pe plan local. Cea mai recentă acțiune din acest plan este reprezentată de relocarea noului sediu, care include un showroom de circa 200 mp, ce presupune un buget total de peste 500.000 de euro.

Compania mizează pe această strategie încă din anul 2015, când Reynaers Aluminium a pus bazele primului centru logistic din România, cu o investiție totală de 1 milion de euro.

Ce găsiți în noul „experience center”

Noua locație Reynaers Aluminium România se află într-o clădire de birouri recent lansată în Capitală (AFI Tech Park 1), iar showroom-ul este denumit „experience center” pentru că acomodează 15 mostre scara 1:1, o zonă interactivă, mai multe zone pentru întâlniri și, bineînțeles, zone de expunere pentru accesorii, game de culori și colțari 3D.

Showroom-ul prezintă toate inovațiile recent lansate de către Reynaers Aluminium, prezentate anul acesta și la expoziții internaționale din Paris, Bruxelles, Londra și Munchen, precum și ultimele extensii ale sistemelor pentru ferestre și uși, uși glisante și pereți cortină, echipate cu cea mai nouă gamă de accesorii, într-o paletă de culori diverse, fiind în perfectă armonie cu noile tendințe arhitecturale, orientate către dimensiuni cât mai mari, profile ultra slim și suprafețe mari de sticlă.

Simulator virtual: Toate detaliile viitoarei clădiri se văd în 3D

Pe lângă gamele de produse expuse, inclusiv cele mai recente inovații, vizitatorii pot testa aplicația de simulare virtuală, ce permite vizionarea viitorului proiect încă din faza de concepție.

Ca element de noutate, showroom-ul prezintă aplicația de simulare virtuală care permite beneficiarului vizualizarea viitorului proiect încă din faza de concepție.

Cu această aplicație se pot parcurge diferitele spații ale clădirii, respectiv revizuirea sau ajustarea tuturor aspectelor legate de proiectare.

Aplicația are la bază proiectul arhitectural realizat 3D, pe care îl transformă într-un model virtual, în care se poate intra pentru a examina toate aspectele tehnice și de design atât la interior, cât și la exterior.

De la creionarea conceptului până la elementele expuse, acest showroom este gândit pentru fiecare tip de partener Reynaers – arhitecți, dezvoltatori, investitori, antreprenori generali, fabricanți și, nu în ultimul rând, beneficiari finali – combinând atât aspecte tehnice, digitale, cât și elemente specifice de design. Mostrele prezentate ne ajută să creăm o experiență practică pentru partenerii noștri, în timp ce aplicațiile digitale ne ajută să depășim limitările de spațiu ale unui showroom unde nu poți arăta tot ce poți oferi.
Daniel Popa, Country Manager Reynaers România

Ce extinderi urmează

Pe termen mediu și lung, Reynaers Aluminium România își propune deschiderea unui nou centru logistic de circa 3.000 mp, reprezentând o investiție de circa 900.000 de euro.

Totodată, compania are în plan dezvoltarea canalului local de distribuție prin extinderea prezenței în zonele din portofoliu – Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Piața construcțiilor din aluminiu crește cu 5-10% pe an

Potrivit estimărilor Reynaers, piața românească a soluțiilor din aluminiu pentru construcții valorează 76 de milioane de euro în 2019 și crește anual cu 5% până la 10%.

„Segmentul de top reprezintă 40% din piață, cel mediu are o pondere de 45%, iar segmentul low – 15%. Interesant este că tendința este de creștere de la mediu la top”, a spus Daniel Popa, la o conferință de prezentare a noului showroom al companiei.

El apreciază că „nu suntem într-un boom al pieței, creșterile sunt moderate – și, astfel, sustenabile – așa că nu se întrevede vreo criză în următorii ani”.

Despre Reynaers România
Reynaers Aluminium, parte a grupului Reynaers, este unul din liderii europeni specializați în dezvoltarea soluțiilor durabile din aluminiu pentru uși, ferestre, pereți cortină, sisteme glisante, parasolare și sere.
La nivel global, produsele Reynaers Aluminium se comercializează în 70 de țări. Înființat în 1965, grupul Reynaers, cu sediul in Duffel, Belgia, are peste 2.200 de angajați, în peste 40 de țări, la nivel mondial și a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 537 de milioane de euro.
Prezentă pe piața locală din 2006, Reynaers Aluminium România a cunoscut o creștere rapidă pe piața de profil, produsele adresându-se proiectelor rezidențiale, comerciale, office sau industriale. Printre lucrările de referință se numără Oregon Park, Brașov Business Park, Promenada Mall, Afi Business Park, Amber Gardens, One Charles de Gaulle, One Herăstrău Plaza, Rahmaninov Residence, Aviatiei Park, Catedrala Mântuirii Neamului, Arctic Găiești etc.
Reynaers România a câștigat premiul Best Material Supplier of the Year în cadrul CIJ Awards Gala 2018, unul dintre cele mai importante evenimente de real estate din România, ce premiază anual cele mai importante companii din domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.