3.5 C
București
luni, 4 noiembrie, 2024

SERIAL RP / Măsurile Guvernului, episodul 1: Accizele la țigări cresc anticipat. Reacția JTI și replica ministrului Finanțelor

Dată:

Întrucât măsurile adiacente rectificării bugetare propuse de Ministerul Finanțelor Publice ating mai multe domenii de activitate, REVISTA PATRONATELOR vă propune un serial prin care, în fiecare episod, se evidențiază câte un capitol din marele proiect normativ – practic, secvența esențială care va modifica regimul respectivului domeniu. În episodul de față, arătăm că accizele la țigări cresc anticipat (cu data de 1 septembrie 2019 în loc de 1 ianuarie 2020), reflectând totodată și reacția JTI față de acest proiect, dar și replica ministrului Finanțelor față de poziția exprimată de producătorii de țigarete.

Concret, potrivit proiectului normativ citat, Titlul VIII – Accize şi alte taxe speciale prevede următoarele:
„Pentru a fi evitată declanșarea acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva țării noastre, legislația națională, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, trebuie modificată astfel încât să fie conformă cu reglementările Uniunii Europene în domeniul accizelor.
În acest sens, se impune adoptarea unor măsuri pentru a corecta neconcordanța cu Directiva 2011/64/UE, respectiv acciza globală pe țigarete să reprezinte cel puțin 60% din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum.
Având în vedere că nivelul actual al accizei totale pentru țigarete nu reprezintă cel puțin 60 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum, se impune creșterea nivelul accizei totale pentru țigarete, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 țigarete la 503,97 lei/1.000 de țigarete (subl.n.-RP).
De asemenea, ținând cont că potrivit art. 343 alin. (5) din Codul fiscal, acciza specifică pentru țigarete se determină pe baza prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și al accizei totale, precum și faptul că începând cu data 1 septembrie 2019 va crește nivelul accizei totale pentru țigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru țigarete.
Totodată, având în vedere că nivelul accizei totale pentru țigarete stabilit pentru anul 2020 este mai mic de 503,97 lei/1.000 țigarete, precum și în vederea asigurării respectării prevederilor art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE se impune modificarea calendarului privind nivelul accizei totale pentru țigarete prevăzut în Anexa nr. 1 de la Titlul VIII din Codul fiscal.”

Replica producătorului de țigarete și articole de tutungerie JTI

REVISTA PATRONATELOR redă în continuare, integral, un comunicat transmis de reprezentanții producătorului de țigarete și articole de tutungerie JTI Internațional, ca replică la prevederea citată mai sus (sublinierile și intertitlurile aparțin Redacției noastre, RP)

Ordonanța „114 bis” arde piața legală a țigaretelor
JTI consideră că proiectul de Ordonanță de urgență publicat astăzi, prin care sunt prevăzute creșteri ale accizei la țigarete în mai puțin de o lună, va afecta profund piața legală și va pune în pericol veniturile suplimentare pe care Guvernul speră să le obțină.

Ministerul Finanțelor aduce argumentul alinierii la Directiva 2011/64/UE, care prevede că incidența accizei în prețul mediu ponderat trebuie să fie 60%, invocând pericolul declanșării procedurii de infringement. Un pericol care de fapt nu există, prevederile Directivei fiind foarte clare: ajustarea se poate face până la 1 ianuarie al celui de al doilea an după ce incidența scade sub 60% (art. 11, alin. 1), adică până la 1 ianuarie 2021. O creștere de peste 10 euro în mai puțin de un an nu a mai avut loc din 2010, când contrabanda a ajuns la peste 36%, iar piața neagră a devenit subiect de discuție pe agenda CSAT. Și cu banii în buzunar și cu sufletul în Rai, nu se poate. Anunțarea unui nou Calendar, pentru a îndulci vestea creșterii accizei și a da senzația de predictibilitate fiscală, este inutilă, din moment ce, oricum, acesta va fi din nou schimbat, așa cum ne-a obișnuit Guvernul, prin sutele de modificări intempestive ale Codului Fiscal. Vara trecută, JTI a propus includerea în Codul Fiscal a unui mecanism prin care să se asigure menținerea anuală a incidenței de 60%, până la atingerea pragului de 115 Euro/mie, prag de la care această cerință europeană nu se mai aplică. Propunerea nu a fost luată în seamă, dar Guvernul a aprobat în decembrie, prin Ordonanța de urgență 114, o creștere punctuală abruptă și un Calendar pe trei ani, desființat după șapte luni, prin prezentul proiect. În prezent, prin această un fel de Ordonanța 114 bis, Guvernul propune o altă creștere intempestivă și un alt așa-zis Calendar… Suntem o organizație cu peste 1.200 de angajați, cu zeci de furnizori și mii de clienți, care au la rândul lor zeci de mii de salariați. Ne desfășurăm activitatea legal și plătim anual taxe de circa 800 de milioane de euro. Noi ne facem planuri de afaceri pe termen mediu și lung, spre deosebire de Guvern, care își face calcule de pe o zi pe alta. Avem nevoie de stabilirea clară a unui mecanism de menținere anuală a nivelului incidenței de 60% și a unui mod de calcul, nu de Calendare care nu sunt respectate. În loc de asta, ni se cere, din nou, să ne conformăm unei legi astăzi anunțată, mâine publicată, iar poimâine aprobată.
Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania

Piața are nevoie de timp pentru a absorbi creșterile de preț

JTI a trimis săptămâna trecută Ministerului Finanțelor Publice o scrisoare oficială prin care solicită majorarea accizei de la 1 ianuarie, nu de la 1 septembrie, pentru a avea timp de modificare a planurilor de afaceri, și pentru ca piața să poată absorbi creșterile de preț, fără a se orienta către produsele de contrabandă.

JTI, ca toate companiile legale din domeniu, depune eforturi mari și costisitoare pentru a se conforma la un cadru de reglementare din ce în ce mai restrictiv. Toate Directivele europene referitoare la produsele din tutun, de la producție și comercializare, până la taxare și publicitate, au fost transpuse în legislația națională, iar în prezent sunt implementate prevederile privind trasabilitatea.”

Replica ministrului Finanțelor

Răspunzând acuzațiilor venite din partea producătorilor de tutun, ministrul Finanțelor – Eugen Teodorovici – a declarat: „România este amenințată cu infringementul din cauza nealinierii accizelor, inclusiv la tutun. Oricât ar dori unii și alții să mă acuze, inclusiv pe Facebook, amenințarea aceasta este reală, vă pot arăta notificarea pe care am primit-o de la Comisarul Moscovici” (n.n.- este vorba despre Comisarul European pentru Economie și Afaceri Financiare, Pierre Moscovici).

Ministerul Finanțelor Publice a lansat marți în dezbatere publică un proiect de Ordonanță care prevede o serie de măsuri adiacente rectificării bugetare, introducând mai multe modificări care au impact în diverse domenii de activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

VIDEO | O altă dezbatere pe tema crizei din Ucraina

În cadrul unei dezbateri de miercuri seara de la televiziunea Global News, intitulată ”Mai este Ucraina sprijinită de Occident”, moderatorul Calistrat Atudorei a pus...

Globalworth o numește pe Ema Iftimie Managing Director pentru România

Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), anunță numirea Emei Iftimie în funcția de Managing Director pentru...

Safetech Innovations raportează o cifră de afaceri de 20,1 milioane de lei la nivel individual și un profit net de 5,9 milioane de lei...

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează,...

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc Vicepreședinte People & Organisation

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care...

Mureș City Logistics atinge un grad de ocupare de 100% după semnarea cu gigantul din industria auto EKR

Elektrokontakt România (EKR), subsidiară a ELEKTROKONTAKT GMBH, este noul chiriaș în Mureș City Logistics, cel mai modern proiect industrial din zona Mureș. Această tranzacție...

Mediul privat și reprezentanți ai statului au dezbătut despre viitorul comerțului electronic din România

Miercuri, 18 octombrie 2023, reprezentanți ai Guvernului, lideri și specialiști din industrie au abordat tema impactului pozitiv adus de sectorul de comerț electronic în...