4.5 C
București
sâmbătă, 6 decembrie, 2025

Startup Activator în Moldova: Consiliul Național al IMM-urilor finanțează înființarea a 75 de firme în regiunea Nord-Est

Dată:

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – CNIPMMR – în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Consiliul Județean Neamț, implementează proiectul „Startup Activator”, care are ca scop principal încurajarea antreprenoriatului prin implementarea unui program integrat de formare, mentorat și finanțare pentru viitori întreprinzători în regiunea Nord-Est Moldova.

„În cursa pentru obținerea finanțării din cadrul proiectului Startup Activator s-au înscris peste 500 de persoane care au efectuat cursuri de formare antreprenorială, 219 dintre acestea depunând planurile de afaceri în cadrul concursului. În urma analizării dosarelor, 75 dintre ele vor beneficia de o finanțare nerambursabilă de maximum 160.000 de lei”, arată un comunicat transmis miercuri de CNIPMMR.

Proiectul Startup Activator a venit în sprijinul persoanelor care au vrut să beneficienze de cursuri de formare antreprenorială și să își pună în practică ideea de business. Cele 75 de firme nou-înființate vor crea cel putin 150 de noi locuri de muncă și vor fi sprijinite permanent prin intermediul unui program integrat de asistență și mentorat. Regiunea Nord-Est a demonstrat că, pe lângă vastul tezaur natural și cultural de care dispune, este caracterizată și de un spirit antreprenorial dezvoltat, orientat pe crearea de valoare adaugată care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a regiunii. Numărul mare de deponenți reprezintă un vot de încredere  pe care persoanele din regiune l-au acordat proiectului  și vreau să le asigur că întreg parteneriatul va continua să susțină prin acțiuni concrete dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din Regiunea Nord-Est.
Oana Bâra, manager de proiect

Topul Startup Activator pe județele din Moldova

Potrivit CNIPMMR, cei mai mulți aplicanți sunt din Neamț (90 de planuri de afaceri depuse) și Iași (72 de planuri de afaceri depuse).

Acestea sunt urmate de Bacău (22 de planuri de afaceri depuse), Botoșani (18 planuri de afaceri depuse), Suceava (12 planuri de afaceri depuse) și Vaslui (5 planuri de afaceri depuse)

În ce domenii se deschid noile afaceri

Cele mai multe afaceri vor fi înființate în următoarele domenii:
• Industria prelucrătoare – 21%

  • Activități profesionale, științifice și tehnice – 14%
  • Activități culturale și recreative – 11%
  • IT – 10%
  • Hoteluri și restaurante – 8%.

„În ceea ce privește repartiția pe gen, 58% din companii vor fi înființate de bărbați și 42% de femei”, a mai anunțat CNIPMMR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...