14.3 C
București
miercuri, 24 septembrie, 2025

TOPUL SALARIILOR În aprilie, luna primelor de Paște, salariul mediu net a crescut la 3.115 lei, brutul la 5.105 lei | TABEL: Clasamentul pe domenii

Dată:

În luna aprilie 2019, când o bună parte din companii au acordat prime de Paște, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.105 lei, cu 1,1% mai mare decât în luna martie 2019. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.115 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 40 de lei (+1,3%), arată datele comunicate vineri de Institutul Național de Statistică – INS. Iar topul salariilor din 60 de domenii analizate de REVISTA PATRONATELOR arată că maximul este de patru ori mai mare decât minimul și patru sectoare au trecut pragul de 6.000 de lei, în timp ce trei sectoare încă n-au trecut de 2.000 de lei.

„În luna aprilie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna aprilie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice”, explică INS.

Cele mai mari salarii se plătesc în IT, cele mai mici – în industria ușoară

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (7.192 de lei).

Cele mai mici salarii s-au plătit în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.785 de lei), mai arată statistica oficială.

Salariul real a crescut cu peste 10%

Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,8%.

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum (salariul real) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a crescut cu 10,3%, în condițiile în care rata anuală a inflației din aprilie 2019 (față de aprilie 2018) a fost de 4,1%.

„Indicele câştigului salarial real a fost de 100,7% pentru luna aprilie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 215,4%, cu 1,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna martie 2019”, a mai comunicat INS.

Sectorul energetic – cele mai mari creșteri de salarii

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
– cu 18,9% producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;
– cu 17,6% în extracţia minereurilor metalifere;
– între 10,0% şi 16,5% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale);
– între 5,5% şi 10,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, tranzacţii imobiliare, transporturi pe apă, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

Industria tutunului și serviciile profesionale – cele mai mari scăderi de salarii

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
– cu 37,8% în fabricarea produselor din tutun;
– cu 13,2% în fabricarea băuturilor;
– între 2,5% şi 7,0% în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi de editare, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor textile.

Creșteri ușoare în sectorul bugetar

Potrivit INS, în sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+0,9%), respectiv în administraţie publică (+0,7%).

În învăţământ, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,7%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice.

Topul salariilor: Patru domenii peste 6.000 de lei, trei domenii sub 2.000 de lei

Așezarea în ordine descrescătoare a salariilor nete din aprilie 2019, realizată de REVISTA PATRONATELOR, relevă că salariile maxime, de peste 6.000 de lei, s-au acordat în patru domenii (IT, asigurări, cocserii/rafinării și alte intermedieri financiare), iar salariile minime (sub 2.000 de lei) s-au acordat în trei domenii (industria ușoară, turism și fabricarea mobilei).

Raportul dintre cel mai mare salariu și cel mai mic este de 1 la 4, ceea ce înseamnă că un lucrător din industra ușoară trebuie să muncească patru luni pentru a obține salariul unui lucrător din domeniul serviciilor informatice.

În ceea ce privește presiunea fiscală asupra salariilor, REVISTA PATRONATELOR a arătat, într-o analiză recentă, că românii plătesc statului, ca impozite și contribuții sociale, între 27% și 41% din veniturile lunare.

În terminologia statisticienilor:
Câştigul salarial nominal net „se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei salariaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţiei

individuale de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei salariaţilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj”
Câştigul salarial mediu brut lunar „se determină prin raportarea sumelor brute plătite din fondul de salarii, din profitul net şi alte fonduri (exclusiv sumele compensatorii, sumele plătite retroactiv ca urmare a câştigării în instanţă a drepturilor băneşti aferente anilor anteriori) la numărul mediu al salariaţilor”
Câștigul salarial real „este calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum”.

TOPUL SALARIILOR din luna aprilie 2019
DOMENIU Salariul net (lei)
Servicii în tehnologia informaţiei 7.192
Asigurări, reasigurări, fonduri de pensii 6.614
Cocserii, rafinării 6.376
Intermedieri financiare, fără asigurări şi fonduri de pensii 6.061
Informaţii şi comunicaţii 5.787
Extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale 5.582
Transporturi aeriene 5.300
Activităţi de servicii anexe extracţiei 5.221
Activităţi de editare 4.873
Administraţie publică şi apărare 4.728
Activităţi auxiliare intermedierilor financiare 4.712
Producţia şi furnizarea de energie 4.594
Fabricarea produselor din tutun 4.565
Cercetare-dezvoltare 4.522
Telecomunicaţii 4.328
Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice 4.265
Extracţia minereurilor metalifere 3.937
Depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport 3.886
Activităţi de producţie cinema, video, TV 3.823
Fabricarea produselor farmaceutice 3.782
Sănătate şi asistenţă socială 3.751
Extracţia cărbunelui superior şi inferior 3.693
Fabricarea altor mijloace de transport 3.633
Industria metalurgică 3.439
Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente 3.390
Învăţământ 3.323
Fabricarea altor produse din minerale nemetalice 3.276
Fabricarea autovehiculelor de transport rutier 3.258
Transporturi pe apă 3.227
Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice 3.159
Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice 3.157
MEDIA GENERALĂ PE ECONOMIE 3.115
Fabricarea băuturilor 3.045
Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice 2.968
Silvicultură şi exploatare forestieră; pescuit şi acvacultură 2.918
Construcţii 2.909
Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor 2.845
Industria construcţiilor metalice 2.830
Media generală pe Industrie 2.810
Tranzacţii imobiliare 2.789
Activităţi de spectacole, culturale şi recreative 2.755
Colectarea şi epurarea apelor uzate 2.729
Captarea, tratarea şi distribuţia apei 2.728
Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie 2.707
Fabricarea echipamentelor  electrice 2.692
Alte activităţi extractive 2.686
Comerţ 2.616
Tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor 2.590
Transporturi terestre şi transporturi prin conducte 2.521
Servicii administrative şi servicii suport 2.371
Agricultură, vânătoare şi servicii anexe 2.233
Colectarea, tratarea si eliminarea deşeurilor, salubritate 2.210
Fabricarea produselor textile 2.192
Activităţi de poştă şi de curier 2.156
Prelucrarea lemnului 2.090
Industria alimentară 2.088
Alte activităţi de servicii 2.068
Alte activităţi industriale n.c.a. 2.054
Marochinărie 2.008
Fabricarea de mobilă 1.908
Hoteluri şi restaurante 1.825
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 1.785

SURSA: Institutul Național de Statistică, date prelucrate de REVISTA PATRONATELOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...