5.2 C
București
luni, 11 noiembrie, 2024

JTI România a donat Poliției de Frontieră drone și echipamente de ultimă generaţie pentru combaterea contrabandei cu țigări

Dată:

Poliția de Frontieră va beneficia de noi echipamente necesare pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat în vederea eficientizării acţiunilor pentru combaterea contrabandei cu ţigarete, ca urmare a unei donații a companiei Japan Tobacco International – JTI – România. Donația a fost realizată în baza unui parteneriat de cooperare încheiat în 2013, au anunțat miercuri reprezentanții celor două organizații, în cadrul unui eveniment de prezentare a dronelor și echipamentelor.

JTI România a donat Inspectoratului General al Poliției de Frontieră patru drone de ultimă generație, care vor fi folosite în zona de competenţă a Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei şi Iași şi a Gărzii de Coastă.

Dronele au caracteristici tehnice foarte bune, care permit o autonomie de zbor crescută și ajută la monitorizarea mai eficientă a frontierei.

Cu ce a mai fost dotată Poliția de Frontieră

Pe lângă cele patru drone, donația include binocluri cu vedere pe timp de noapte, endoscoape și truse cu scule utile la descoperirea spațiilor improvizate pentru disimularea ţigaretelor ilegale sau a drogurilor și armelor, șurubelnițe electrice, fluiere împotriva animalelor sălbatice, pompe de combustibil, manometre de măsurare a presiunii în roți şi compresoare pentru umflarea roților, cât și camere video pentru a fi montate pe maşinile polițiștilor care deseori sunt implicați în urmăriri pe șosele.

Spre exemplu, manometrul de măsurare a presiunii indică dacă roata este umflată cu aer sau este umplută cu ţigarete, dat fiind că în multe cazuri țigaretele sunt trecute peste graniță ascunse în roțile autovehiculelor.

Ca urmare a donației anunțate astăzi, care face parte dintr-un cadru mai larg de colaborare cu JTI, acțiunile noastre pe linia combaterii contrabandei vor fi eficientizate. Combaterea şi reducerea fenomenului contrabandei cu țigarete este o prioritate pentru Poliția de Frontieră, dat fiind că sectorul tutunului este al doilea contribuabil la bugetul de stat. Comerțul ilegal nu prejudiciază însă doar veniturile la buget, ci reprezintă un pericol real pentru societate, alimentând infracționalitatea și crima organizată. În cursul anului trecut, polițiștii de frontieră în urma acţiunilor desfăşurate au confiscat peste 4,7 milioane fr pachete de ţigări de contrabandă, cu o valoare aproximativă de 41,5 milioane de lei, precum si importante cantităţi de tutun. De asemenea, au fost identificate şi destructurate 18 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 160 de persoane.
Adrian Popescu, şeful Poliţiei de Frontieră, comisar-șef de poliție

Urmează și alte donații

Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria, a declarat în cadrul evenimentului că „de multe ori, contrabandiștii sunt cu un pas înaintea autorităților, contrabanda se face cu căruța, cu drona, cu scafandri sau pe cabluri trase între munți”, astfel că și lupta de combatere a contrabandei trebuie să continue.

„Intenționăm să continuăm acest proiect de dotare a Poliției de Frontieră cu echipamente moderne, proiect care se înscrie în seria de programe anticontrabandă pe care le derulăm de ani de zile în parteneriat cu autoritățile”, a spus Gilda Lazăr.

Începând cu 2010, am donat Vămii Române peste 50 de câini instruiți pentru depistarea țigaretelor traficate ilegal, precum și vehicule echipate special pentru transportul echipelor canine. Din 2011, derulăm campanii publice de conștientizare a efectelor negative ale contrabandei, în parteneriat cu Vama și Poliția de Frontieră. Pentru reducerea traficului ilicit sunt însă necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le solicităm fără succes de mai mulți ani. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunii de contrabandă cu țigarete, este necesară intensificarea operațiunilor la punctele de trecere a frontierei interne UE, cu Bulgaria și Ungaria – locuri de acces pentru produsele „cheap whites” și tutun brut, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou.
Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria

JTI are intenția de a dona autorităţilor de aplicare a legii şi o hală de control amplasată în Vama Siret, pe sensul de intrare în ţară. „După finalizarea construcţiei,  hala va fi utilată pentru controlul amănunțit al autovehiculelor de mic tonaj şi al autoturismelor”, a mai spus oficialul companiei.

Despre JTI
JTI este lider global în segmentul țigaretelor electronice, cu o prezență puternică în piețe mature pentru produse de vapat, inclusiv Marea Britanie, Franța, Italia și SUA.
La nivel global, țigaretele electronice din familia Logic sunt prezente în 12 țări, reprezentând 75% din valoarea pieței globale.
JTI este membră a Grupului Japan Tobacco (JT), unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun. Compania are operațiuni în peste 130 țări și deține Winston, marca numărul doi la nivel global, precum și Camel, în afara SUA. Prin Logic, JTI este, de asemenea, un jucător major pe piața țigaretelor electronice. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are aproape 40.000 de angajați.
În România, compania a aniversat în 2018, 25 de ani de când este prezentă pe piață.

CONTRABANDA CU ŢIGĂRI ÎN ANUL 2018

Din analiza fenomenelor infracţionale transfrontaliere înregistrate la nivelul frontierei dintre România şi ţările vecine a rezultat că traficul cu ţigări de contrabandă şi alte bunuri de larg consum/accizabile reprezintă una dintre principalele manifestări ale criminalităţii organizate la frontierele României, fenomen care are ramificaţii la nivelul întregii ţări.

Potrivit Poliției de Frontieră, supravegherea şi controlul frontierei în zona de competenţă se realizează la standardele europene, forţele şi mijloacele tehnice deţinute de Poliţia de Frontieră Română  având un rol important în acest sens.

„Având în vedere că, în general, ţigările de contrabandă provin din ţările vecine, se colaborează cu autorităţile de frontieră vecine, precum şi cu instituţiile similare din alte state, pentru combaterea acestui fenomen, scopul fiind unul comun, asigurarea securităţii şi siguranţei cetăţeanului la nivelul spaţiului comunitar”, au menționat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Datele oficiale privind contrabanda la graniță sunt, potrivit Poliției de Frontieră, următoarele:
– În anul 2018 au fost constatate 68 infracţiuni de natură economico-financiară şi 1.131 infracţiuni de contrabandă şi fraudă vamală, valoarea bunurilor confiscate fiind de 152,5 milioane de lei.
– Au fost depistate aproximativ 400 de persoane în trecere sau tentativă de trecere ilegală a frontierei asupra cărora au fost descoperite bunuri care făceau obiectul contrabandei sau traficului ilegal cu bunuri.
– Au fost reţinute în vederea confiscării 4,7 milioane de pachete de ţigări, cu o valoare aproximativă de  41,5 milioane de lei, peste 183,3 kg tutun, 1.223 kg tutun narghilea şi au fost identificate şi destructurate 18 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 160 persoane.
– În majoritatea cazurilor, ţigările au fost depistate atât în punctele de trecere a frontierei, ascunse în mijloace de transport, la frontiera verde, precum şi în zona de competenţă, pe comunicaţiile din apropierea frontierei. Ţigările erau achiziţionate fără documente legale și cu intenţia de a fi comercializate pe pieţele din interiorul ţării.
– Persoanele implicate în traficul ilegal cu ţigări provin din România, R. Moldova, Ucraina, dar si din alte state precum Polonia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Austria, Germania, Ungaria, care au fost sancţionate contravenţional sau sunt cercetate penal, conform prevederilor legale.

În punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu ţările care nu fac parte din Uniunea Europeană, Poliţia de Frontieră acţionează pentru combaterea fenomenului infracţional transfrontalier împreună cu lucrători vamali ai Direcţiei Generale a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

„Complexitatea sub care se manifestă acest fenomen infracţional transfrontalier impune, pe lângă luarea unor măsuri de natură organizatorică, instituţională, legislativă şi logistică şi intensificarea colaborării tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în asigurarea ordinii publice şi combaterii eficiente a fenomenului infracţional, pe plan intern”, au precizat reprezentanții instituției.

Poliţia de Frontieră Română acţionează în sistem integrat alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne,  precum şi cu alte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul fiscal, pentru combaterea contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

VIDEO | O altă dezbatere pe tema crizei din Ucraina

În cadrul unei dezbateri de miercuri seara de la televiziunea Global News, intitulată ”Mai este Ucraina sprijinită de Occident”, moderatorul Calistrat Atudorei a pus...

Globalworth o numește pe Ema Iftimie Managing Director pentru România

Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), anunță numirea Emei Iftimie în funcția de Managing Director pentru...

Safetech Innovations raportează o cifră de afaceri de 20,1 milioane de lei la nivel individual și un profit net de 5,9 milioane de lei...

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează,...

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc Vicepreședinte People & Organisation

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care...

Mureș City Logistics atinge un grad de ocupare de 100% după semnarea cu gigantul din industria auto EKR

Elektrokontakt România (EKR), subsidiară a ELEKTROKONTAKT GMBH, este noul chiriaș în Mureș City Logistics, cel mai modern proiect industrial din zona Mureș. Această tranzacție...

Mediul privat și reprezentanți ai statului au dezbătut despre viitorul comerțului electronic din România

Miercuri, 18 octombrie 2023, reprezentanți ai Guvernului, lideri și specialiști din industrie au abordat tema impactului pozitiv adus de sectorul de comerț electronic în...