15.7 C
București
luni, 20 aprilie, 2026

La magazin, nu vom mai primi ca rest bomboane sau chibrituri | DOCUMENT: Schimbările normative privind protecția consumatorilor

Dată:

Comercianții vor fi obligați, între altele, să dea rest clienților numai bani în numerar, fiind interzisă oferirea de produse, arată proiectul unei ordonanțe de urgență care modifică întregul regim al protecției consumatorilor. Iar sistemul amenzilor prevede calculul acestora în procente din cifra de afaceri (din vânzări), nu în sume definite ca în prezent.

Proiectul a fost publicat pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – ANPC – și va sta în dezbatere publică până pe 14 februarie 2019.

„Este interzisă plata restului altfel decât în numerar”

În prezent, comercianții oferă clienților, ca rest la sumele plătite, produse cum ar fi bomboane, chibrituri, gumă de mestecat sau pungi, motivând că nu au monede numerar.

Această practică va trebui să înceteze, sau comercianții riscă amenzi dintre cele mai usturătoare, fiind exprimate nu în sume concrete, ci în procente din vânzări – între 2% și 5% din cifra de afaceri!

„Este interzisă plata restului către consumator sub orice altă formă decât acordarea acestuia în numerar”, arată una dintre cele mai controversate prevederi ale viitorului act normativ inițiat de ANPC.

Cum se schimbă regimul protecției consumatorilor

Este vorba despre proiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului privind modificările și completarea unor acte normative referitoare la protectia consumatorilor, și anume:
1. Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 389 din 11 iunie 2010, cu modificările și completările ulterioare
2. Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările și completările ulterioare
3. Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 899 din 28 decembrie 2007, cu modificările și completările ulterioare
4. Legea nr. 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1032 din 28 decembrie 2017
5. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 543 din 03 august 2012.

Potrivit ANPC, proiectul se va afla în dezbatere publică timp de 30 de zile, perioadă în care cei interesați pot trimite sugestii și păreri referitoare la viitorul normativ pe adresa de e-mail cabinet@anpc.ro.

DOCUMENT
Proiectul normativ și Nota de Fundamentare a acestuia pot fi descărcate de AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.