Conducerea companiei petroliere MOL România și reprezentanții Asociației Inima Copiilor au anunțat, marți, că vor construi un heliport pe acoperișul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din Capitală.
Construcția va începe în toamna anului 2019, ar putea fi gata în doi ani și va deservi pacienții care au nevoie de intervenție medicală de urgență în Spitalul „M.S. Curie”.
Timpul de transport, redus cu mai bine de o oră
Construirea heliportului este o inițiativă prin care va fi redus cu cel puțin o oră timpul de transport către spital pentru pacienții aflați în stare gravă. În prezent, elcopterele cu urgențe medicale aterizează pe Băneasa, de unde transportul rutier prin aglomerația binecunoscută din București până la spital (zona Brâncoveanu) durează cel puțin o oră.
„În majoritatea cazurilor, micii pacienți au nevoie de intervenție de urgență iar timpul petrecut pentru a-i transporta cu ambulanța de la locul de aterizare a elicopterului până la spital este prea lung, astfel că, în unele cazuri, salvarea lor nu mai este posibilă”, au explicat inițiatorii investiției, într-o conferință de presă.
Suntem onorați că MOL România este parte a acestui proiect. Anterior, MOL Romania a mai sprijinit proiecte ale Asociației Inima Copiilor în favoarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie”, în cadrul programului de responsabilitate socială Sănătatea Copiilor. Am fost impresionați de sensibilitatea și profunzimea inițiativelor Asociației și ne-am bucurat când am aflat că putem fi din nou împreună într-un proiect a cărui necesitate era evidentă. MOL România își dorește să susțină acele proiecte care răspund nevoilor reale ale comunității și ne bucurăm foarte mult că, după finalizarea acestui proiect, pacienții aflați în stare gravă și care necesită intervenții de urgență vor avea o șansă în plus la viață și la recuperare.
Camelia Ene, CEO & Country Manager MOL Romania
Investiția: 425.000 de euro
Lucrările la construcția heliportului, care va fi amplasat pe acoperișul spitalului, vor începe în toamna anului 2019, în urma unei investiții de 425.000 de euro.
Am fost partener al MOL România într-un proiect de suflet pentru asociația noastră – „Niciun copil singur în spital” – adresat unei categorii extrem de vulnerabile: copiii cu probleme medicale grave, părăsiți în spital. Calitatea colaborării noastre a fost peste orice așteptări iar bucuria de a face împreună ceva extrem de frumos și folositor a avut darul de a ne apropia. Acum suntem din nou împreună pentru ceva extrem de important: construcția unui heliport destinat transportului de urgență al copiilor aflați în situații medicale extreme. Mulțumim MOL România pentru încrederea pe care ne-o acordă și sunt sigur că vom colabora cu la fel de multă bucurie știind că ceea ce facem va salva numeroase vieți. Nu pot decât să sper că vor urma și alte proiecte care să facă cu adevărat diferența pentru copiii cu probleme medicale grave.
Alexandru Popa, președintele Asociației Inima Copiilor
Un spital de anvergură regională
Personalul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie” efectuează o gamă largă de intervenții, mulţi dintre copiii-pacienți ai spitalului fiind transportați din diferite zone ale României.
Mulțumim MOL România pentru că ne ajută să construim un heliport pe acoperișul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie”. Această construcție este foarte importantă pentru noi în primul rând deoarece ne va permite să intervenim mai repede și cu șanse mai mari de succes în cazurile grave. În medicina de urgență, aproape întotdeauna câteva clipe reușesc să facă diferența între viață și moarte. Am avut cazuri de pacienți pentru care nu am mai putut interveni cu succes din cauză că au ajuns la noi prea târziu și suntem convinși că, odată cu finalizarea acestei construcții, va crește și numărul copiilor pe care îi salvăm.
dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie”
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” este o donație a statului polonez pentru copiii din România, fiind construit de firma poloneză BUDIMEX în anul 1984. Spitalul oferă asistență medicală de specialitate pentru copii, asigurând servicii de urgență, curative și profilactice. În anul 2015, 104.858 de pacienți au rimit îngrijiri la UPU din cadrul Spitalului.
Salutăm parteneriatul cu MOL România și ne bucurăm că putem demara proiectul construirii unui heliport la Spitalul Marie Curie. Este prima construcție de acest gen pentru un spital de pediatrie din România și, totodată, este o investiție care ne va ajuta să salvăm viețile mai multor pacienți. Rămânem în continuare dedicați misiunii noastre de a îmbunătăți calitatea serviciilor pe care le oferim pacienților și le mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în acest demers.
Daniel Buzatu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie”
Asociația Inima Copiilor împlinește 15 ani
Asociația Inima Copiilor există și ajută copiii cu boli grave, în special cardiace, din 2006.
Asociația a construit la Spitalul Marie Curie cele mai moderne spații medicale din sistemul public de sănătate: Secția de Cardiochirurgie (proiect în valoare de peste 3,5 milioane de euro, din care 1,6 milioane de euro strânși și investiți de Inima Copiilor) și Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți (un proiect de peste 2,1 milioane de euro realizat cu susținerea Fundației Vodafone România, la care asociația a contribuit cu peste 700.000 de euro), unde își va începe activitatea în foarte scurt timp prima bancă de lapte matern din România.
Asociația a renovat la același spital secțiile de cardiologie și neurochirurgie, a amenajat și dotat sala de operații pentru neurochirurgie și continuă să susțină, inclusiv financiar, secțiile construite și zeci de mici pacienți care au nevoie de ajutor.
În prezent, împreună cu Fundația Vodafone România și cu Asociația Dăruiește Aripi, Inima Copiilor asigură renovarea și modernizarea Secției de terapie intensivă nou-născuți din cadrul Spitalului județean Constanța.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie internațională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, 26.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Experiența grupului în domeniul explorării și producției de hidrocarburi sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia.
Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 9 țări, din care 218 în România.
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de peste 20 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 215 stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL.
Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii.