3.2 C
București
joi, 13 februarie, 2025

Niro Investment Group, dezvoltatorul complexului comercial Dragonul Roșu, celebrează 25 de ani de activitate în România

Dată:

Niro Investment Group sărbătoreşte 25 de ani de la înfiinţarea companiei. „În această perioadă, bazându-se pe soluții perfomante de afaceri și parteneri reputați la nivel naţional şi internaţional, compania şi-a extins portofoliul de afaceri şi a devenit unul dintre cele mai mari grupuri de business din România cu o experienţă extinsă în domeniul investiţiilor imobiliare, în dezvoltarea şi administrarea activelor”, arată un comunicat transmis miercuri de Niro Investment Group.

Grupul Niro Investment acţionează pe o piaţă dinamică aflată în continuă schimbare şi este preocupat să identifice cele mai bune soluţii pentru probleme complexe de afaceri în beneficiul partenerilor şi clienţilor.

În acelaşi timp, compania înţelege să respecte nevoile comunităţii în mijlocul căreia operează şi să ofere sprijin valoros acolo unde identifică o nevoie reală.

Este un moment important  pentru evoluția companiei noastre, sărbătorim alături de angajaţi,  parteneri, colaboratori, cei 25 de ani de proiecte de succes. Am petrecut împreună un sfert de secol în care nu am fost feriţi de provocări dar am învăţat că în echipă, cu perseverenţă, curaj şi pasiune putem depăşi orice obstacole. Avem proiecte îndrăzneţe pentru viitor şi experienţa acumulată ne îndreptăţeşte să privim cu mult optimism către următorii ani.
Florin Suicescu, Director General al Grupului Niro

Programe sociale de peste 20 de milioane de euro

Până în prezent, Grupul Niro a dezvoltat programe sociale în care s-au investit peste 20 de milioane de euro. Beneficiarii acestor programe au fost sprijiniți să aibă acces la oportunități și resurse pentru a-și dezvolta potențialul sau pentru a-și îmbunătăți condițiile de viață.

Pentru viitor, Niro Investment Group îşi propune să valorifice experienţa acumulată deja în cadrul proiectelor sociale de sprijinire a tinerilor talentaţi prin intermediul unei ample platforme de responsabilitate socială.

Demarează programul de mentorat „Susținem valori, susținem viitorul”

În cadrul campaniei aniversare, Grupul Niro va organiza și va susține proiecte care esențializează atât  spiritul sărbătorilor, cât și principiile companiei: bucuria de a fi aproape de cei dragi și generozitatea care transformă destine.

Cu ocazia împlinirii celor 25 de ani de activitate, Niro va lansa campania „Susținem valori, susținem viitorul” şi sprijină în calitate de partener principal unul dintre cele mai importante evenimente umanitare – Orașul Faptelor Bune, organizat la București de Radio ZU, în perioada 15-21 decembrie.

Alături de parteneri instituționali și de Fundația Sf. Petru, Grupul Niro va identifica poveștile a 25 de copii talentați, cu rezultate bune la învățătură, pe care îi va susține în cadrul acestui program de mentorat, timp de 10 ani.

Începând din momentul selecției şi până la absolvirea şcolii, cei 25 de copii  vor fi consiliaţi şi susținuți pe tot parcursul educațional și, în funcție de nevoile individuale, vor fi ajutaţi financiar, cu rechizite școlare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Niro își dorește să marcheze cei 25 de ani de existență sărbătorind în spiritul unei Românii Unite, în primul rând, prin Fapte Bune, deoarece o comunitate își păstrează speranța și puterea în special atunci când există implicare, acțiune și rezultate palpabile. Acest lucru ne dorim și noi, să contribuim activ si pe termen lung pentru cei care au nevoie de susținere. Pentru a vedea o schimbare concretă, considerăm că este important să ducem mai departe ajutorul nostru, dincolo de perioada sărbătorilor. Ne dorim ca fapta noastră bună şi susținerea valorilor să ajungă la oamenii potriviţi, la momentul portivit, acest lucru însemnând inclusiv un angajament pe termen lung.
Florin Suicescu, Director General al Grupului Niro

Eveniment aniversar „Niro Group sărbătorește 25 de ani românește”

Aniversarea Niro 25 de ani va fi marcată sâmbătă, 8 decembrie, printr-un eveniment public de amploare la care sunt aşteptați cei mici și cei mari pentru a sărbători împreună începutul sezonului cadourilor și al bucuriei trăite alături de cei dragi.

Organizat în interiorul pavilionului Dragonul Roșu Oriental din Centrul Comercial Dragonul Roșu, într-o atmosferă de sărbătoare, cei prezenți se vor bucura de multe momente de divertisment cu specific românesc, precum și de nenumărate cadouri surpriză.

Dansuri, muzică populară și concerte ale unor artiști de top ai momentului: Andra, Ansamblul Ciocârlia și Alina Sorescu vor completa atmosfera festivă a evenimentului. Cei mici sunt invitaţi în lumea atelierelor de creație și la o întâlnire emoționantă cu Moş Nicolae şi echipa lui – fantastice personaje ale iernii se vor aduna pentru a oferi o experiență de neuitat celor prezenți.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 decembrie, în incinta pavilionului Dragonul Roşu Oriental, între orele 11.00 și 14.00. Accesul la eveniment este liber, iar transportul este gratuit pe rutele de autobuz Costin Georgian – Dragonul Roșu și Colentina – Fundeni – Dragonul Roșu.

Despre Niro Investment Group
Niro Investment Group are o experienţă extinsă ca dezvoltator de afaceri, investitor, antreprenor general si manager de active.
Printre proiectele dezvoltate şi gestionate de NIRO Investment Group, cu o suprafață construită de peste 500.000 mp, se numără cel mai mare hub comercial din Europa de Est – Dragonul Roşu, clădiri de birouri, proiecte rezidențiale, restaurante şi hoteluri celebre, aşa cum este clădirea istorică Grand Hotel du Boulevard.
În 2018, compania și-a consolidat investițiile în industria ospitalității anunțând două proiecte de anvergură: redeschiderea în anul 2020 a Grand Hotel du Boulevard, clădire simbol a Bucureștiului, sub marca internațională de lux Corinthia și construcția unui nou hotel premium în București, situat pe blv. Expoziției care va fi deschis în anul 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.

Măsuri fiscale și legislative recente: Provocări și schimbări pentru economia României

În ultimele luni, România a adoptat o serie de măsuri fiscale și legislative cu scopul de a sprijini sustenabilitatea financiară a statului și de a răspunde provocărilor economice interne și externe. Aceste schimbări vizează o gamă largă de sectoare, de la impozitarea băncilor și microîntreprinderilor, până la accize și reglementări privind TVA-ul.

Piața Muncii în România: Provocări și Perspective

România se confruntă cu o dinamică intensă pe piața muncii, iar factorii economici, demografici și tehnologici dictează direcția în care aceasta evoluează. Cum afectează aceste schimbări angajatorii și candidații? Care sunt soluțiile pentru viitor? Hai să analizăm împreună!