3.2 C
București
joi, 13 februarie, 2025

Piața spațiilor de birouri atinge boom-ul din 2008. JLL: „Al doilea trimestru din 2019 reconfirmă interesul pentru închirieri”

Dată:

Al doilea trimestru din 2019 a reconfirmat interesul sporit pentru închirierea de spații de birouri, arată un studiu publicat de compania de consultanță imobiliară JLL. La nivel național, în acest interval au fost închiriați peste 115.000 de metri pătrați de spații de birouri, valoare similară cu cea înregistrată în trimestrul al doilea din 2018.

„În total, în prima jumătate din 2019 au fost tranzacționați la nivel național 239.500 de metri pătrați de birouri, în creștere cu 17,6% față de primele 6 luni din 2018, când au fost închiriați aproximativ 203.600 de metri pătrați”, arată autorii studiului.

Tranzacțiile din primul semestru 2019, cât 60% din tot anul 2018

Tranzacțiile realizate în primul semestru al acestui an reprezintă aproximativ 60% din volumul total tranzacționat anul trecut, de aproape 400.000 de metri pătrați.

Dacă se va menține ritmul actual și în ultimele două trimestre din an, atunci ar putea fi depășit cu cel puțin 20% nivelul înregistrat în total în 2018.

Piața de birouri continuă să performeze și în 2019, ceea ce indică faptul că acest segment imobiliar a ajuns la un anumit grad de maturitate. Prezența dezvoltatorilor profesioniști, cu multă experiență și cu strategii adaptate noilor cerințe ale chiriașilor a contribuit la maturizarea pieței. Aceasta se traduce printr-un echilibru între cerere și ofertă și ușoare fluctuații ale gradului de neocupare și la nivelul chiriei medii.
Marius Șcuta, Head of Office Department JLL România

Cine sunt campionii închirierilor

De menționat că cererea netă de spații de birouri a crescut în al doilea trimestru cu 43% față de primul trimestru din 2019, la circa 60.000 de metri pătrați.

Cererea netă a reprezentat 52% din volumul tranzacțiilor de închiriere înregistrate în al doilea trimestru al anului curent. La nivelul primei jumătăți a anului, cererea netă a reprezentat aproape 43% din totalul tranzacționat.

Cei mai mulți dintre chiriașii care au închiriat spații de birouri în al doilea trimestru au provenit din sectorul de IT, sectorul medical și farmaceutic și din sectorul manufacturier.

JLL, cea mai mare cotă de piață

Ca și în primul trimestru din an, compania JLL a înregistrat și în trimestrul al doilea cea mai mare cotă de piață la nivel național pe segmentul tranzacțiilor cu spații de birouri, de circa 30%, tranzacționând peste 34.000 de metri pătrați.

Bucureștiul a atras și în al doilea trimestru din an cel mai mare volum de tranzacții, respectiv 101.500 de metri pătrați (reprezentând 88% din totalul național), fiind urmat de Cluj-Napoca (aproximativ 6.200 de metri pătrați), Timișoara (aproape 4.000 de metri pătrați) și Iași (3.550 metri pătrați).

Cele mai căutate zone de birouri din București au fost în această perioadă Floreasca – Barbu Văcărescu, CBD, Nord-Expoziției și Dimitrie Pompeiu.

Și la nivelul Bucureștiului, compania JLL a obținut în al doilea trimestru cea mai mare cotă de piață pe segmentul închirierilor de spații de birouri – 33% (aproximativ 33.800 de metri pătrați).

Cifrele se referă doar la tranzacțiile intermediate de consultanții imobiliari.

Cum au mers livrările prima jumătate a anului

În trimestrul al doilea din 2019 au fost livrate în București 3 proiecte de birouri, însumând o suprafață închiriabilă de 85.500 de metri pătrați (acestea sunt Business Garden Bucharest, Timpuri Noi Square 3 și Oregon Park – clădirea C).

În primul trimestru al anului curent au fost livrate clădiri de birouri însumând 92.800 de metri pătrați.

Astfel că în prima jumătate a anului stocul de birouri a crescut cu 178.300 metri pătrați, reprezentând o majorare cu 6,7% a stocului existent la sfârșitul anului trecut.

Pentru comparație, în primele două trimestre din 2018 au fost livrați doar 28.000 de metri pătrați de spații de birouri.

Piața are capacitatea de a absorbi dezvoltările noi, în condițiile în care jumătate din spațiile care au fost livrate sau urmează să fie livrate în acest an sunt ocupate în proporție de peste 50%. Există cereri în piață care au încurajat dezvoltatorii să apese pedala de accelerație în ceea ce privește livrările de proiecte noi, astfel în acest an vedem o dublare a suprafeței de spații noi care ar urma să fie finalizate comparativ cu anul trecut.
Marius Șcuta

Până la sfârșitul anului curent ar urma să mai fie livrați încă 155.700 de metri pătrați de spații de birouri. Astfel s-ar ajunge la un total de livrări pe 2019 de 334.000 de metri pătrați, estimează autorii studiului citat.

Despre JLL
JLL (NYSE: JLL) este o firmă specializată în servicii profesionale și de management al investițiilor, dedicate domeniului imobiliar, servicii oferite clienţilor care doresc să obțină valoare adăugată prin deţinerea, închirierea sau investițiile în proprietăți imobiliare.
Înregistrând venituri anuale globale de 6,7 miliarde de dolari SUA, JLL activează în 300 de sucursale în 80 de țări și înglobează cca 80.000 de angajați în întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.

Măsuri fiscale și legislative recente: Provocări și schimbări pentru economia României

În ultimele luni, România a adoptat o serie de măsuri fiscale și legislative cu scopul de a sprijini sustenabilitatea financiară a statului și de a răspunde provocărilor economice interne și externe. Aceste schimbări vizează o gamă largă de sectoare, de la impozitarea băncilor și microîntreprinderilor, până la accize și reglementări privind TVA-ul.

Piața Muncii în România: Provocări și Perspective

România se confruntă cu o dinamică intensă pe piața muncii, iar factorii economici, demografici și tehnologici dictează direcția în care aceasta evoluează. Cum afectează aceste schimbări angajatorii și candidații? Care sunt soluțiile pentru viitor? Hai să analizăm împreună!