15.8 C
București
marți, 21 martie, 2023

Proiect: Firmele vor putea acorda al 13-lea și chiar al 14-lea salariu, sumele deducându-se din impozitul pe profit | DOCUMENTE

Dată:

Angajatorii, afectați de o criză acută a forței de muncă, vor putea fideliza/aprecia angajații merituoși prin acordarea unui al 13-lea și chiar al 14-lea salariu, deductibil din impozitul pe profit, arată un proiect de lege inițiat de 30 de parlamentari PNL.

Beneficiarii acestei propuneri ar urma să fie cele aproximativ 3,7 milioane de salariați care activează în mediul privat – motorul economiei românești și „are parte de o susținere timidă din partea statului român”, menționează inițiatorii.

Potrivit proiectului, cel de-al 13-lea și cel de-al 14-lea salariu vor putea fi acordate de societățile care înregistrează profit în anul fiscal în curs, iar cheltuielile ocazionate de acordarea acestor salarii sunt deductibile din impozitul pe profit datorat.

„Aceste cheltuieli nu trebuie să depășească 20% din totalul impozitului pe profit datorat, respectiv 0,5% din cifra de afaceri”, precizează inițiatorii.

Măsura acordării acestor salarii suplimentare nu poate fi aplicată de către firmele aflate în procedură de insolvență, faliment sau reorganizare.

Cele două salarii suplimentare ar trebui acordate de către firme astfel: cel de-al 13-lea salariu se va acorda între zilele de 15 și 30 decembrie ale anului în curs, iar cel de-al 14-lea se va acorda în perioada 15-30 iunie a anului următor.

DOCUMENTE:
Expunerea de Motive a proiectului legislativ poate fi descărcată de AICI
Proiectul de lege privind acordarea de salarii suplimentare poate fi descărcat de AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...