6.5 C
București
joi, 23 martie, 2023

România își UCIDE copiii!! O analiză care nu e în topicul REVISTEI PATRONATELOR dezvăluie realități de care ar trebui să ne fie rușine

Dată:

O publicație ca REVISTA PATRONATELOR, setată doar pe analize și știri (macro)economice, n-ar avea ce căuta – teoretic – în probleme de ordin social. Dar evoluțiile din ultima perioadă ne obligă să plonjăm în statisticile oficiale, naționale și europene, care arată că România este locul infernal unde copiii sunt cei mai năpăstuiți cetățeni ai UE. Analizând principalele date – repetăm – oficiale, anunțate pe căi deschise, ajungem la o concluzie cât se poate de clară: ROMÂNIA ÎȘI UCIDE SISTEMATIC COPIII! Astfel că este legitim să cerem, la fel de clar, să dispară din peisaj politrucii care pretind că se ocupă cu protecția copilului.

Dincolo de o natalitate mult sub mortalitate (adică o rată de născuți-vii la mia de locuitori mult sub numărul morților la mia de locuitori) sau – tot din statisticile oficiale – o morbiditate maximă (numărul bolnavilor de vârste infantile la mia de locuitori), România – față de UE – se prezintă ca fiind un loc infernal în care copiii sunt cei mai urgisiți, din toate punctele de vedere.

De unde vin toate prostiile astea?

Copiii sunt ultimii (dacă nu cumva sunt la zero) beneficiari ai creșterilor economice raportate, triumfal, de statisticile oficiale. Gospodăriile cu copii (mai mulți sau mai puțini) sunt cele mai expuse tuturor neajunsurilor.

Practic, statisticile oficiale arată că gospodăriile cu copii în întreținere ba sunt restante la facturile cele mai banale (apă, căldură, energie), ba nu au cum să-și asigure o masă caldă consistentă la două zile, ba n-au cum să-și asigure o temperatură adecvată în locuință, ca să nu mai vorbim de imposibilitatea de a avea o săptămână de vacanță o dată (o singură dată!) pe an…

Alocația pentru un copil, infinit mai mică decât una pentru un deținut

Se cam știe – alocația per zi per deținut (că-i simplu găinar sau că-i vreun violator, criminal în serie sau chiar ucigaș de copii) este de 42 de lei. Pe zi.

Păi, 42 de lei – pe lună, nu pe zi! – a fost, până nu demult, exact alocația pentru un copil! Credeți că această alocație, crescută recent la 150 de lei pe lună per copil vine ca fiind mai mare decât una pentru un deținut? Vă rog, faceți calculele…

Copilul din România, cel mai subfianțat la capitolul Educație

Noi, românii, în România, alocăm sub 1 leu (mai exact, între 20 și 40-70 de bani) dintr-o sută de lei pentru educație, mai arată statisticile oficiale.

Asta în condițiile în care peste 8 lei, tot dintr-o sută, se duc pe alcool și tutun – statistica oficială, neiertătoare, ne arată exact treaba asta.

Bănuiesc că nici nu vreți să știți cum arată media UE sau, cu atât mai puțin, cum stau vârfurile UE la acest capitol. Doar ca idee, vă pot spune numai atâta, orientativ, că într-o gospodărie medie din UE sunt alocați mai mulți bani pentru educație decât pentru alcool și tutun…

Riscul de excluziune socială a copiilor români, mult peste media europeană – al doilea în topul UE

Un clasament al țărilor membre UE întocmit pe criteriul riscului de excluziune socială cu care se confruntă copiii, publicat recent de Biroul de Statistică al Ununii Europene – EUROSTAT – plasează România pe locul secund la nivel european.

Măi, oameni buni! Copiii noștri sunt printre cei mai expuși sărăciei – implicit, și excluziunii sociale – din Uniunea Europeană!! Parcă-i și aud pe ăia care ar trebui să răspundă cu capul față de treaba asta – și ce dacă, băă, io vi i-am făcut?

Cum o scoatem la capăt?

Sigur, jurnalistic vorbind, se impune întrebarea asta naivă – „Ce-i de făcut?” Ca și cum nu s-ar ști ce anume e de făcut…

Un prim răspuns este că ar trebui rași de pe fața pământului (a se înțelege concediați definitiv) toți politrucii care s-au perindat pe la conducerea unor instituții supra-structurale care cică s-ar fi ocupat de „protecția” copilului. Ce-ați protejat, măi, pe cine naiba ați protejat?

Recomandăm partidelor politice care i-au plantat pe ăștia acolo să nu mai vină cu astfel de specimene, că s-ar putea ca la un moment-dat să vă măturăm și pe voi – partide – și să vă dăm cu totul afară din istorie, cum o să-i măturăm și pe ei!

Puteți să ne furați până nu mai avem aer, dar nu vă legați de copiii noștri, că dracu vă ia!

Da, da, de aici vi se poate trage moartea politică! De la atentatul acesta al vostru asura vieții copiilor României!!

În loc să venim cu procurori și cu mascați (rușine „POLIȚIEI / INVESTIGAȚII SPECIALE” pentru intervenția din Baia de Aramă!), poate ar fi mai bine să vină măcar un reprezentant al forțelor de ordine care să spună franc și direct – „Aceasta nu este o misiune de luptă! Eu, cu uniforma asta pe mine, nu pot fi parte în așa ceva!

Noi, la REVISTA PATRONATELOR, credem că România – care deocamdată își UCIDE copiii – trebuie să revină la statutul de țară care are ca prioritate viitorul său. La statutul de țară care își cultivă și își iubește copiii!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...