14.1 C
București
vineri, 31 martie, 2023

Statul dublează subvențiile pentru angajatorii de ucenici și absolvenți, dar și pentru șomerii care se angajează

Dată:

Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se modifică și se completează normele de aplicare a OUG 60/2018, care prevede acordarea de subvenții atât pentru angajatori, cât și pentru angajați, arată un comunicat transmis de Ministerul Muncii.

Angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, după caz, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 de lei/lună. Suma acordată anterior era de 1.125 de lei în cazul ucenicilor și 1.350 de lei în cazul absolvenților.

De asemenea, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (în prezent ISR = 500 de lei, astfel că subvenția nu poate depăși 2.000 de lei).

Prima de activare pentru șomeri crește la 1.000 de lei

În același timp, cuantumul primei de activare acordată șomerilor înregistrați care nu beneficiază de indemnizație de șomaj este majorat de la 500 la 1.000 de lei, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni.

Potrivit Ministerului Muncii, prima de activare, în valoare de 1.000 de lei, se va plăti în două tranșe: 50% în luna următoare lunii în care s-a solicitat acordarea ei și 50% în luna următoare expirării perioadei de 3 luni de la angajare.

„Menționăm că se mențin prevederile din celelalte hotărâri de Guvern care reglementează acordarea celorlalte subvenții pentru angajatori și angajați”, precizează Ministerul Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

O altfel de dezbatere în România: o televiziune online prezintă adevăruri neştiute despre conflictul din regiune

Scriitorul Calistrat Atudorei a găzduit sâmbătă seara la ROC TV o dezbatere curajoasă care sparge cenzura din România prezentând lucruri de obicei cenzurate şi...

Dezbatere despre energia şi siguranţa României

Emisiunea-dezbatere, intitulată ”Unde se înclină balanța războiului din Ucraina”, a fost dedicată celor mai arzătoare teme ale momentului: rachetele din Polonia, criza energetică și...

În ciuda contextului economic dificil, industria berii continuă să fie un stimul important pentru economia românească

 Marți, 18 octombrie, a avut loc a X-a ediție a evenimentului anual al industriei berii ”Berea Face Cinste României”, derulat sub titlul "Mai mult...

Lansarea proiectului DigiL@b+

Proiectul „DigiL@b+” este implementat în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023 de către Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) în parteneriat cu Blocul Național...

10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți în București și Ilfov într-un an de activitate

Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful a atras într-un an...

Ambasador CSR, echipa Groupama sprijină comunitățile locale

Pentru a avea o contribuție cât mai relevantă la nivelul comunităților și pentru a încuraja voluntariatul, Groupama, liderul pieței de asigurări din România, implementează...