3.2 C
București
vineri, 14 februarie, 2025

VIDEO România, în vizorul investitorilor străini. Dunwell: Companiile globale analizează sectoarele industrial și logistic

Dată:

Firme de anvergură globală din Polonia, Cehia, Serbia, din Vestul Europei și chiar din Asia se uită tot mai atente la România când decid să își extindă activitatea în regiunea Europei de Sud-Est, arată datele transmise marți de compania de consultanță imobiliară Dunwell, prezentă la începutul acestei luni la Transport Logistic 2019 – cel mai mare târg dedicat sectorului industrial și de logistică din Europa, desfășurat la Munchen, Germania.

Potențialii investitori vizează orașe cu o bună conexiune la infrastructura de mare viteză, respectiv orașe cu deschidere la transportul maritim sau bine conectate la rețeaua feroviară, menționează Dunwell.

În ultimii ani, în România au venit din ce în ce mai mulți investitori din sectorul industrial și logistic, ca urmare a dezvoltării nodurilor de infrastructură, a atragerii de capital străin, a personalului bine pregătit, cât și a oportunităților de expansiune, iar prezența țării noastre la târgul Transport Logistic 2019 confirmă, încă o dată, interesul ridicat.

Am avut întâlniri cu mai multe companii specializate în sectorul industrial și logistic și am observat un interes crescut pentru viitoare oportunități de dezvoltare în România. Față de acum doi ani, la ultima ediție a târgului, discuțiile au fost mult mai concrete și cu un interes deosebit pentru anumite zone cheie ale țării. Companii din Polonia, Cehia, Serbia, din Europa de Vest sau din Asia analizează piața locală pentru viitoare investiții și ne așteptăm ca nume noi să intre in România în perioada următoare.
Marian Orzu, managing partner Dunwell

Magneții investițiilor: Portul Constanța și rețeaua feroviară

Calea ferată și accesul portuar fac din România o destinație pentru companiile asiatice care își doresc o prezență la nivel european, iar țara noastră dispune de o bună conexiune către Vest, mai arată specialiștii Dunwell.

Am purtat discuții cu mai multe companii din Asia – din India, centrele de business din Hong-Kong sau Shanghai – toate interesate de investiții în România datorită conexiunii facile atât la transportul feroviar, cât și accesului portuar. Constanța ar putea deveni un real pol de business pentru acești investitori în anii următori, investițiile de aici fiind realizate în special de companiile asiatice care țintesc o prezență europeană mai puternică.
Daniel Cautiș, managing partner Dunwell

Raport video despre piața industrială din România

Dunwell a prezentat, la târgul din Munchen, primul său raport video despre piața industrială din România, o prezentare de business modernă pentru clienții interesanți în a investi pe plan local.

Târgul Transport Logistic, desfășurat la Munchen (Germania), în perioada 4-7 iunie 2019, a reunit peste 2.300 de expozanți din 62 de țări și mai mult de 64.000 de vizitatori din întreaga lume, fiind cel mai mare eveniment global dedicat sectorului industrial, logistic și mobilității.

Tema principală a evenimentului a stat sub semnul mobilității și a dinamicii pe care sectorul industrial îl resimte din plin, Internet of Things, 5G, aplicațiile software și automatizarea proceselor, acestea fiind direcțiile cheie către care piața se îndreaptă.

La târgul din Germania au fost prezentate ultimele soluții de transport și depozitare ale marilor jucători globali, soluții menite să eficientizeze procese, să minimizeze costuri sau noi tehnologii pentru creșterea sustenabilității ori aplicații care să vină în sprijinul chiriașilor, cât și proprietarilor de proiecte industriale/logistice.

Din delegația României au făcut parte companii specializate în sectorul imobiliar. Standul țării noastre a fost realizat în parteneriat cu Camera de Comerț Româno-Germană (AHK România), iar printre companiile prezente la târg s-au numărat Dunwell Industrial Brokerage, Euroccoper, Port Bazinul Nou SA (Galați), Constantza Port, Speed and Trust, TTS – Transport Trade Services și WDP România.

Despre Dunwell
Dunwell primul, singurul și cel mai activ broker exclusiv de real estate industrial din România, este un start-up înființat în 2017, în București. Scopul agenției este de a intermedia tranzacțiile între proprietarii de spații logistice și industriale, dezvoltatorii de parcuri (proprietăți noi, existente, în construcție, built-to-suit, proiecte brownfield sau greenfield etc.) și chiriași (furnizori de servicii logistice, retaileri tradiţionali și online, FMCG, companii cu activități de producție).
Divizia de terenuri se ocupă de tranzacționarea de terenuri, atât industriale, cât și pentru alte destinații de dezvoltare, de la vânzări de terenuri cu o singură parcelă, până la compactarea mai multor parcele, în funcție de zonă și nevoi.
Din echipa executivă a Dunwell fac parte Marian Orzu, unul dintre cei mai vechi specialiști ai pieței de industrial, cu peste 14 ani de experiență în domeniu, Daniel Cautiș, cu peste 7 ani vechime în industrie și Laurențiu Badea, cu aproape 16 ani de experiență în piața imobiliară din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.

Măsuri fiscale și legislative recente: Provocări și schimbări pentru economia României

În ultimele luni, România a adoptat o serie de măsuri fiscale și legislative cu scopul de a sprijini sustenabilitatea financiară a statului și de a răspunde provocărilor economice interne și externe. Aceste schimbări vizează o gamă largă de sectoare, de la impozitarea băncilor și microîntreprinderilor, până la accize și reglementări privind TVA-ul.

Piața Muncii în România: Provocări și Perspective

România se confruntă cu o dinamică intensă pe piața muncii, iar factorii economici, demografici și tehnologici dictează direcția în care aceasta evoluează. Cum afectează aceste schimbări angajatorii și candidații? Care sunt soluțiile pentru viitor? Hai să analizăm împreună!