23.1 C
București
joi, 15 mai, 2025

Eurostat: România este campioana creșterii economice din UE pe trimestrul III 2018

Dată:

Creșterea economică de 1,9% a României în trimestrul III 2018 față de trimestrul II plasează țara noastră pe primul loc în topul țărilor membre UE, arată datele Eurostat – biroul de statistică al UE.

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), faţă  de  acelaşi  trimestru (III) din anul 2017, Produsul Intern Brut al României a  înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier; în primele 9 luni din 2018, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada similară din 2017, cu 4,2%, atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.

În UE, creșterile au încetinit

Potrivit Eurostat, creşterea PIB-ului Uniunii Europene a încetinit la 0,3% în trimestrul III 2018, după un avans de 0,5% în precedentele trei luni, în timp ce zona euro a înregistrat o expansiune de 0,2%, după un avans de 0,4% în precedentele trei luni.

Cea mai semnificativă expansiune din UE în perioada iulie-septembrie 2018 s-a înregistrat în România (1,9%), urmată de Letonia (1,8%) şi Polonia (1,7%), în timp ce Italia a raportat o creştere zero, iar singurele scăderi au fost în Lituania (-0,4%) şi Germania (-0,2%).

În ritm anual, PIB-ul Uniunii Europene a înregistrat un avans de 1,9% în trimestrul III 2018, comparativ perioada similară din 2017, în timp ce PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,7%.

Statele membre cu cel mai ridicat ritm de creştere anuală au fost Polonia (5,7%), Letonia (5,5%), Ungaria (5%), Slovacia (4,5%) şi România (4,1%).

Toate statele membre UE au înregistrat o creştere economică în trimestrul III 2018, comparativ perioada similară din 2017, cea mai slabă performanţă fiind raportată de Italia (0,8%).

România – revizuiri în scădere

Comisia Naţională de Strategie și Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere la 4,5% estimările referitoare la creşterea economiei în acest an, de la 5,5% cât preconiza în luna iulie – în varianta intermediară de vară.

Tot în scădere (cu 0,2 puncte procentuale) a revizuit şi estimarea pentru anul 2019, la 5,5%, de la 5,7%, cât prognoza în varianta anterioară.

Și Comisia Europeană a revizuit drastic, în jos, prognozel de creştere a economiei României în 2018, de la 4,5% la 3,6%, în timp ce în 2019 mizează pe un avans de 3,8%, faţă de 3,9% cât estima în primăvară, potrivit previziunilor economice de toamnă publicate recent de Executivul comunitar.

Şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit, în jos, la începutul lunii octombrie, estimările privind evoluţia economiei româneşti, atât în acest an cât şi anul viitor, ca urmare a moderării stimulentelor care au stat la baza creşterii robuste înregistrate în 2017, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat de instituţia financiară internaţională.

Astfel, dacă în luna aprilie FMI estima că, în 2018, Malta şi România vor înregistra în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5,7% şi, respectiv, 5,1%, în raportul publicat pe 9 octombrie FMI şi-a revizuit, în jos, prognozele referitoare la avansul economiei româneşti până la 4% în 2018, cu 1,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în primăvară. FMI preconizează, acum, că în 2019 România urmează să înregistreze o creştere economică de 3,4%, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...

Impactul Ordonanței de Urgență nr. 156/2024 asupra mediului de afaceri din România

Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 reprezintă o schimbare majoră în peisajul fiscal românesc. Deși scopul său este de a alinia regimul fiscal intern cu cerințele bugetare și europene, efectele asupra companiilor pot fi semnificative. Este esențial ca antreprenorii și managerii să analizeze atent impactul acestor modificări și să își ajusteze strategiile financiare pentru a rămâne competitivi în acest nou context legislativ.