Angajatorii din aproape toate sectoarele economiei se plâng de lipsa forței de muncă – peste 58.000 de joburi rămân mereu neocupate chiar dacă 345.000 de persoane sunt în șomaj; asta pentru că mai mult de 234.000 de persoane nici măcar nu-și caută de lucru, iar populația inactivă însumează 5,8 milioane de persoane, arată statisticile oficiale analizate de REVISTA PATRONATELOR.

Să recapitulăm împreună, pentru început, principalele tilturi la zi – lucruri știute – din ceea ce, peste ani, s-ar putea numi JURNALUL DE CRIZĂ de pe piața forței de muncă a anului 2019:
– Numai în construcții, în turism și în industrie ar fi nevoie de peste un milion de angajați noi – în total – care sunt însă imposibil de găsit pentru a susține proiectele de dezvoltare avute în mod curent de investitori pe agendă
– În agricultură, lucrările din campaniile de primăvară și de toamnă sunt aproape imposibil de executat fără plăți exorbitante către zilieri (în primăvara 2019 s-a trecut pragul de 150 de lei pe zi per sezonier)
– Din cauza lipsei de forță de muncă, inclusiv marile proiecte de infrastructură sunt puse sub semnul întrebării; bani pentru autostrăzi ar cam fi, dar cine să lucreze pe acele șantiere?
– Anunțuri de angajare se afișează, acum, pe toate gardurile, pe stâlpi și în stațiile de autobuz, pe panouri publicitare stradale, în spațiile de mare (nu doar de mică) publicitate din ziare și chiar pe autovehicule, ca să nu mai vorbim de internet și de rețelele sociale – semne clare ale disperării angajatorilor care n-au mai fost întâlnite nici în anii de avânt economic 2006-2008
– Banca Națională avertizează în repetate rânduri că piața muncii este extrem de tensionată, lucru care pune presiune pe inflație
– Angajatorii au ajuns cu ofertele de angajare în școlile gimnaziale, unde speră să găsească absolvenți de clasa a 8-a pentru a-i plăti să urmeze școli profesionale sau clase specializate din licee, plănuind să-i recruteze încă de pe-acum ca viitori angajați
– Conceptul botezat „învățământul dual” – abandonat în anii de recesiune 2009-2011, când angajatorii erau stăpâni și angajații erau sclavi – este din nou la modă
– Se țin, azi, conferințe și discursuri triumfale pe tema orientării profesionale a tinerilor, după o lungă perioadă în care nimeni nu s-a ocupat de orientarea profesională a tinerilor, șomajul în rândurile tinerilor fiind de peste 24 (douășpatru!) la sută, cifră care plasează România în topul maximelor UE
– Creșteri nemaiîntâlnite de salarii (+13,7% la media generală din trimestrul I 2019 față de cea din trimestrul I 2018) nu pot opri hemoragia de lucrători; românii apți de muncă, mai mult sau mai puțin calificați, pleacă pur și simplu din țară
– România este (sau cel puțin pare a fi, statistic vorbind) atât de bogată, încât își permite să întrețină aproape 6 milioane de persoane inactive (cam o treime din populație), din care 234.600 nici măcar nu-și caută de lucru; dovada: mai mult de 200.000 de persoane apte de muncă stau acasă și beneficiază de ajutoare bănești plus diverse avantaje sociale pe care le-ar pierde dacă s-ar angaja
– Salariile sunt în același timp prea mici pentru a-i ademeni pe eventualii doritori de angajare, prea mici pentru a-i atrage pe tineri, prea mici pentru a-i păstra pe români în România, prea mici pentru a-i convinge pe asistații social să se angajeze, și – repet, în același timp – prea mari față de capacitatea de plată a angajatorilor din sectorul privat
– Statul le oferă privilegiaților un inexplicabil dezmăț salarial, plătindu-i excesiv de mult pe angajații din administrație; tot statul îi plătește excesiv de puțin pe medici și pe dascăli, de care românii și copiii lor au atât de multă nevoie
– Piața muncii s-a deschis total pentru angajările de personal din-afara UE (în sensul că nu mai e obligatoriu salariul mediu pentru acei oameni, fiind suficient salariul minim pe economie), dar nici măcar asiaticii n-au rezistat la capitalismul sălbatic din România
– Taxarea muncii este excesivă, crearea și păstrarea unui post nou presupunând costuri salariale aproape duble pentru angajatori față de salariul net oferit angajatului; dovada se vede în statistica oficială – salariul mediu brut pe economie (cât plătește angajatorul) este 5.050 de lei, în timp ce salariul mediu net (cât primește angajatul) este 3.075 de lei…

Și acuma să vedem:
Or fi de vină patronatele pentru situația atât de gravă în care au ajuns acum angajatorii, cotizanți sau nu ai patronatelor?
Nuu, Doamne Ferește! Numai sindicatele sunt de vină, pentru că în ultimii ani au reușit să schimbe Codul Muncii și chiar Codul Fiscal în așa fel încât lucrătorii să capete întâietate față de angajatorii care până nu demult erau stăpânii „sclavilor” angajați.
Cum au reușit sindicatele să întoarcă foaia? Într-o liniște mormântală a patronatelor? Eei, tema asta merită dezbătută într-un editorial separat…

Opinia mea este că – atenție, angajați! – criza asta de forță de muncă nu este nesfârșită, în curând se va întoarce roata și veți ajunge din nou să faceți coadă la poarta angajatorilor. S-a mai întâmplat așa ceva în anii de criză financiară 2009-2011 (după dezmățul – ca acum – din anii 2006-2008) și nu e obligatoriu ca fenomenul de atunci să nu se repete la viitoarea criză financiară. Sau încă mai crede cineva că nu va veni o criză financiară?
De aceea, cred că DIALOGUL SOCIAL sindicate-patronate este singura soluție prin care nici angajatorii să nu se mai comporte vreodată ca „stăpâni de sclavi” cu angajații, dar nici reprezentanții lucrătorilor să nu mai forțeze legislația pentru a-i avantaja exclusiv pe angajați, în detrimentul angajatorilor.

REVISTA PATRONATELOR militează pentru un dialog social real, pentru un echilibru între parteneri. Pentru o împăcare istorică între angajatorii care plătesc salarii decente și angajații fără de care afacerile angajatorilor nu ar fi posibile.

Statisticile sunt liniștitoare: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut

Acesta fiind contextul, numa bine a picat raportarea publicată luni de Institutul Național de Statistică (INS), potivit căreia numărul de locuri de muncă vacante a scăzut în primul trimestru din acest an.

Redăm, în continuare, principalele date transmise de INS (expresia „mii” utilizată în locul cifrelor – de exemplu „58,2 mii” în loc de „58.200” – aparține INS):
– În trimestrul I 2019, rata locurilor de muncă vacante a fost de 1,18%, în scădere cu 0,02 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent
– Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 58,2 mii, în scădere cu 0,6 mii locuri de muncă vacante faţă de trimestrul anterior
– Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2018, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,02 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,2 mii
– În trimestrul I 2019, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (2,79%), în administraţia publică (2,56%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (2,06%)
– În industria prelucrătoare s-a concentrat peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (15,3 mii locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 1,29%
– Sectorul bugetar a însumat peste 27% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 7,1 mii locuri vacante se regăsesc în administraţia publică, 7,0 mii locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, respectiv 1,7 mii locuri vacante în învăţământ
– La polul opus, cele mai mici valori atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante, s-au regăsit în industria extractivă (0,16%, respectiv 0,1 mii locuri vacante).

În terminologia statisticienilor:
– Numărul locurilor de muncă vacante include numărul posturilor plătite, nou create, neocupate, sau care vor deveni vacante „pentru care angajatorul întreprinde acţiuni concrete spre a găsi un candidat potrivit pentru ocuparea postului respectiv (exemple de acţiuni concrete întreprise de angajator: anunţarea existenţei locului vacant prin serviciile de ocupare a forţei de muncă, publicitate prin ziare, media, Internet, contactare directă a posibililor candidaţi etc.) și doreşte ocuparea imediată sau într-o perioadă specifică de timp, stabilită de angajator”. Sunt considerate locuri de muncă vacante posturile destinate persoanelor din afara întreprinderii (dar pe care pot concura şi persoane din interiorul întreprinderii), indiferent dacă sunt posturi pe durată determinată sau nedeterminată, în program de lucru normal sau parţial.
– Nu se consideră vacante posturile neocupate destinate exclusiv promovării persoanelor din interiorul întreprinderii sau instituţiei sau cele din unităţile administraţiei publice, blocate printr-un act normativ
– Numărul de posturi ocupate se măsoară prin intermediul indicatorului privind efectivul salariaţilor (exclusiv cei cu contract de muncă/raport de serviciu suspendat) la sfârşitul lunii de mijloc a trimestrului de referinţă. Sunt excluse cadrele militare şi personalul asimilat – MApN, MAI, SRI etc.
– Rata locurilor de muncă vacante reprezintă „raportul dintre numărul locurilor de muncă vacante şi numărul total al locurilor de muncă (ocupate şi vacante, exclusiv cele blocate sau destinate numai promovării în interiorul întreprinderii sau instituţiei)”, exprimat procentual.