4.1 C
București
marți, 19 martie, 2024

Patronatele bijutierilor, în dialog cu noul șef al Autorității pentru Protecția Consumatorilor. Ce promisiuni au obținut

Dată:

Luni după-amiaza, la sediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a avut loc întâlnirea dintre operatorii cu metale și pietre prețioase din România și noul președinte al ANPC, Horia Miron Constantinescu.

„Întâlnirea a avut ca obiectiv găsirea unor soluții imediate de deblocare a pietiei din acest domeniu. În cadrul acestei întâlniri, operatorii economici autorizați l-au informat pe dl președinte despre problemele care afectează grav activitatea acestora”, arată un comunicat transmis marți de partea patronală.

Soluții pentru pentru deblocarea pieței

Potrivit liderilor patronali, președintele ANPC a promis că „până miercuri, 21 august 2019, va găsi soluțiile optime pentru deblocarea pieței metalelor prețioase și funcționarea acesteia în condiții normale”.

Câteva măsuri:
– se va renunța la borderourile de marcare completate obiect cu obiect;
– crearea posibilității marcării obiectelor rămase în amanet;
– reducerea timpilor de marcare a bijuteriilor de către DMPPPPK;
– găsirea unei alternative la marcarea obligatorie a tuturor obiectelor din metale prețioase.

Comunicatul este semnat de patronatele reprezentative din domeniu – Confederația Națională a Operatorilor cu Metale și Pietre Prețioase (CDG 2008) și Patronatul Bijutierilor din România (PBR).

Reamintim că la mijlocul lunii iulie 2019, aproximativ 150 de patroni și reprezentanți la vârf ai patronatelor din domeniul bijuteriilor, metalelor și pietrelor prețioase din toată țara s-au într-o ședință de urgență pentru a stabili o strategie de contracarare a efectelor Ordonanței 10/2018 care pune în pericol existența companiilor ce funcționează legal în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

VIDEO | O altă dezbatere pe tema crizei din Ucraina

În cadrul unei dezbateri de miercuri seara de la televiziunea Global News, intitulată ”Mai este Ucraina sprijinită de Occident”, moderatorul Calistrat Atudorei a pus...

Globalworth o numește pe Ema Iftimie Managing Director pentru România

Globalworth, cel mai mare investitor de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), anunță numirea Emei Iftimie în funcția de Managing Director pentru...

Safetech Innovations raportează o cifră de afaceri de 20,1 milioane de lei la nivel individual și un profit net de 5,9 milioane de lei...

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează,...

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc Vicepreședinte People & Organisation

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care...

Mureș City Logistics atinge un grad de ocupare de 100% după semnarea cu gigantul din industria auto EKR

Elektrokontakt România (EKR), subsidiară a ELEKTROKONTAKT GMBH, este noul chiriaș în Mureș City Logistics, cel mai modern proiect industrial din zona Mureș. Această tranzacție...

Mediul privat și reprezentanți ai statului au dezbătut despre viitorul comerțului electronic din România

Miercuri, 18 octombrie 2023, reprezentanți ai Guvernului, lideri și specialiști din industrie au abordat tema impactului pozitiv adus de sectorul de comerț electronic în...