32.6 C
București
miercuri, 16 iulie, 2025

TOPUL VÂNZĂRILOR Afacerile farmaciilor și băcăniilor au crescut cel mai mult în iulie, doar alimentarele de cartier au scăzut

Dată:

Afacerile farmaciilor și ale magazinelor nealimentare tip băcănie – care vând la comun (nespecializat) produse precum mobilier, corpuri de iluminat, aparate electrice, chimicale și fierărie – au crescut cel mai mult, atât în iulie cât și în primele 7 luni din 2019; vânzările din alimentarele de cartier au scăzut în același timp cu două cifre, acesta fiind singurul sector pe minus, arată statisticile oficiale analizate de REVISTA PATRONATELOR.

Topul vânzărilor din primele 7 luni 2019 este dominat de magazinele de mobilă, articole electrice și de iluminat (+13,8% față de aceeași perioadă din 2018) și de magazinele nealimentare și cele de textile-îmbrăcăminte-încălțăminte (+11,8), urmate de farmacii și parfumerii (+11,3%).
Singurul sector cu scăderi este cel al magazinelor alimentare specializate (alimentarele mici, de cartier), unde vânzările s-au diminuat cu 18,3% în perioada ianuarie-iulie 2019.

Topul vânzărilor din luna iulie 2019 începe cu farmaciile și parfumeriile (+17% față de iulie 2018) și continuă cu magazinele specializate pe produse nealimentare (+11,9%) și cu magazinele de mobilă-electrice-iluminat (+11,2%).
Și în luna iulie, ca în toate celelalte luni anterioare din 2019, sectorul alimentarelor mici de cartier a ieșit pe minus, de data asta cu 13,6%.

Micii comercianți pe minus, marii retaileri pe plus

În schimb, marile lanțuri de retail – care formează categoria „Comerț cu alimente, băuturi și tutun în magazine nespecializate” – au avut o creștere a vânzărilor de 6,5%, pe medie, în primele 7 luni, respectiv 7,2% în iulie 2019 față de iulie 2018, mai arată statisticile oficiale.

Acest fenomen – „Micii comercianți pe minus, marii retaileri pe plus” – s-a remarcat încă din trimestrul I 2019, când magazinele de cartier consemnau o scădere cu 19,4% a vânzărilor, în timp ce vânzările supermarketurilor crescuseră cu 4,4% – a se vedea AICI Mersul Afacerilor pe trimestrul I 2019 și AICI Mersul Afacerilor pe semestrul I 2019, din REVISTA PATRONATELOR.

Media generală arată o menținere la cote ridicate a consumului populației

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada ianuarie-iulie 2019, comparativ cu perioada similară din 2018 a înregistrat o creştere cu 7,1%, arată un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS) – sursa datelor din tabelele noastre listate mai jos.

TOPUL VÂNZĂRILOR – Luna iulie și primele 7 luni din 2019
Categorie Evoluție Iulie 2019 (%)
Farmacii, parfumerii 17
Nealimentare în magazine specializate 11.9
Mobilă, iluminat, electrice, fierărie, vopsitorie 11.2
Carburanţi pentru autovehicule 9.5
Textile, îmbrăcăminte, încălţăminte 9
MEDIA GENERALĂ Iulie 2019 8.3
Alte produse în magazine specializate 8
Alimente în magazine nespecializate 7.2
Comerţ online 5.3
Nealimentare în magazine nespecializate 4.3
Alimente în magazine specializate -13.6
Categorie Evoluție 7 luni 2019 (%)
Mobilă, iluminat, electrice, fierărie, vopsitorie 13.8
Nealimentare în magazine specializate 11.8
Textile, îmbrăcăminte, încălţăminte 11.8
Farmacii, parfumerii 11.3
Alte produse, în magazine specializate 7.9
Comerţ online 7.5
MEDIA GENERALĂ la 7 luni 2019 7.1
Alimentare în magazine nespecializate 6.5
Carburanţi pentru autovehicule 6.2
Nealimentare în magazine nespecializate 4.6
Alimente în magazine specializate -18.3

Sursa: Institutul Național de Statistică, date prelucrate de REVISTA PATRONATELOR

Avansul comerțului cu amănuntul – indicator care reflectă în mare măsură consumul gospodăriilor populației, având cea mai importantă pondere în Produsul Intern Brut – a avut loc „datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+9,7%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+6,2%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,9%)”.

Creșteri solide în luna iulie – atenție la Indicele RP al Mediului de Afaceri!

În luna iulie 2019, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută, cu 8,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 0,7%.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, comerţul cu amănuntul a crescut atât ca serie brută, cu 8,3%, cât şi ca serie ajustată sezonier, cu 7,9%.

Evoluția vânzărilor din comerțul cu amănuntul este o componentă importantă din Indicele RP al Medului de Afaceri, lansat în luna iunie de REVISTA PATRONATELOR.

În luna aprilie 2019, Indicele RP a avut valoarea +13,33%, în creștere cu aproape două puncte procentuale față de valoarea din martie (+11,47%), iar în luna mai Indicele RP a coborât la valoarea +11,73%, după care în iunie a scăzut la 8%, această evoluție indicând un viraj serios al economiei către recesiune.

În terminologia statisticienilor, cifra de afaceri reprezintă „veniturile totale înregistrate de către întreprindere în perioada de referinţă provenite atât din activitatea principală, cât şi din activităţile secundare exercitate de aceasta”. Cifra de afaceri nu include TVA şi veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ȘTIRI

EDITORIALE, COMENTARII

BAROMETRUL MEDIULUI DE AFACERI

Articolele din aceeași categorie

Motivul real din spatele anulării alegerilor din decembrie 2024

deși susține că a avut „zero finanțare”, autoritățile – ANAF, AEP, SRI, DIICOT – au găsit suficiente indicii care contrazic această versiune: donații masive în bani cash și prin intermediari (inclusiv peste 1 ml­ € doar pe TikTok), plăți către influenceri, campanii coordonate online și cheltuieli mascate. Georgescu nu a răspuns concret în fața legii, invocând lipsa unei documentații complete, dar investigațiile și probele existente implică atât finanțare ilegală, cât și o deturnare a procesului electoral.

Ghid Practic privind Protecția Informațiilor Clasificate

Introducere Protecția informațiilor clasificate este esențială pentru securitatea națională și integritatea instituțiilor. Acest ghid oferă recomandări și măsuri esențiale pentru gestionarea și protejarea acestor informații...

Piața Muncii în 2025: Provocări și Oportunități

Piața muncii în 2025 este marcată de schimbări profunde. Pe de o parte, anumite sectoare, precum IT-ul, se confruntă cu dificultăți, iar angajații caută soluții alternative. Pe de altă parte, domenii emergente, precum industria verde, oferă noi oportunități de angajare. Cu o competiție crescută și o dinamică în continuă schimbare, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți pe piața muncii.

IMM-urile din România se confruntă cu provocări majore: inflația, digitalizarea și lipsa forței de muncă

Mediul de afaceri din România traversează o perioadă de transformări semnificative, iar întreprinderile mici și mijlocii (IMM) se află în fața unor provocări importante. Potrivit unui raport recent al Consiliului Național al IMM-urilor, principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii sunt inflația ridicată, tranziția către digitalizare și deficitul de forță de muncă.

Protecția Fermierilor împotriva Practicilor Comerciale Neloiale

implementarea acestor măsuri reprezintă un pas important în sprijinul fermierilor și al producătorilor mici, reducând dezechilibrele comerciale și creând un lanț de aprovizionare mai corect și mai transparent.

Noile Reglementări privind Ambalajele și Impactul lor asupra Mediului de Afaceri

În contextul noilor politici europene privind sustenabilitatea, Uniunea Europeană a introdus reguli stricte pentru gestionarea ambalajelor și reducerea deșeurilor de ambalaje. Aceste măsuri au...